Plahotniuc a luat lecții de la Dragnea: guvernul Filip mută ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim

Republica Moldova își mută ambasada din Israel din Tel Aviv la Ierusalim, a anunțat Pavel Filip, cel care deține funcția de premier în executivul controlat de oligarhul Plahotniuc. Sâmbătă, Parlamentul a votat un alt Guvern, condus de Maia Sandu.
„Un proiect asupra căruia s-a lucrat de mai mult timp este despre transferarea Ambasadei Republicii Moldova din Tel Aviv la Ierusalim”, a spus Pavel Filip, potrivit deschide.md.
De asemenea, Filip a anunțat că a aprobat de urgență și oferirea unui teren pentru ambasada SUA.
La Chișinău, există în prezent două guverne: cel condus de Filip, susținut de Plahotniuc, și cel votat de Parlament, sâmbătă, dar invalidat de Curtea Constituțională.
Luni, la Chișinău au avut loc două ședințe de Guvern. Una, la sediul executivului, condusă de Pavel Filip, și a doua la Parlament, sub conducerea Maiei Sandu, numită premier de către Parlament în urma unei alianțe între socialiști și proeuropeni.
Astăzi, preşedintele suspendat Igor Dodon a anulat decretele prin Pavel Filip dizolvase Parlamentul și convocase alegeri anticipate.
Anul trecut, Liviu Dragnea a făcut o manevră politică asemănătoare: a anunțat că va muta ambasada României de la Tel Aviv la Ierusalim, ceea ce i-a adus sprijinul politic al guvernului Netanyahu.