Pfizer, acționată în instanță de Italia din cauza întârzierii în livrarea vaccinului anti-COVID

DE Miruna Moldoveanu | Actualizat: 20.01.2021 - 23:50
Întârzieri în livrările de doze de vaccin/FOTO: Reuters

Italia intenţionează să întreprindă „în următoarele zile” acţiuni în justiţie împotriva Pfizer, din cauza întârzierilor în livrările de doze din vaccinul său anti-COVID, a anunţat marţi seara şeful celulei de criză pentru pandemie, potrivit AFP și Barrons, citate de Agerpres.

SHARE

„Protecţia sănătăţii cetăţenilor italieni nu se negociază”, a afirmat Domenico Arcuri într-un comunicat.

„Campania de vaccinare nu poate fi încetinită şi cu atât mai puţin în ceea ce priveşte administrarea dozelor de rapel pentru numeroşii italieni care au primit deja prima doză”, a adăugat acesta.

Vineri, Pfizer şi asociatul său BioNTech au anunţat în mod inopinat că nu sunt în măsură să furnizeze cantitatea de doze la care s-au angajat, declanşând nemulţumirea unor ţări europene, deja criticate pentru încetineala cu care se desfăşoară campania de vaccinare.

A doua zi alianţa americano-germană Pfizer/BioNTech a dat asigurări că a pus în aplicare „un plan” pentru a limita la o săptămână întârzierile din livrările vaccinului lor, în condiţiile în care Europa avea temeri că livrările ar putea fi întârziate între „trei şi patru săptămâni”.

Cu toate acestea, potrivit lui Arcuri, Roma a fost informată de Pfizer că întârzierile de livrări se vor prelungi.

Italia, care s-a confruntat săptămâna aceasta cu o reducere cu 29% a livrărilor de doze de vaccin care îi erau destinate, este îngrijorată în special pentru administrarea celei de-a doua doze personalului sanitar, prima categorie vaccinată în această ţară care a imunizat până acum în jur de 1,2 milioane de persoane.

Pfizer a informat Italia că „nu doar dozele ce nu au fost livrate săptămâna aceasta, unilateral şi fără preaviz, nu vor fi livrate săptămâna viitoare, ci şi că va exista o uşoară reduce a livrărilor”, a mai spus Arcuri.

Vineri, comisarul guvernului italian pentru gestionarea epidemiei a declarat că „a trimis un răspuns oficial către Pfizer Italia, în care îşi exprimă decepţia” şi „cere restabilirea imediată a cantităţilor ce trebuie distribuite”, potrivit Agerpres.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te