Nguyen Nhat Cam a fost acuzat că a luat la un preț supraevaluat aparate de testare Real Time PCR din Germania și a adus bugetului un prejudiciu echivalent cu peste 233.000 de dolari. Alte nouă persoane au primit pedepse cuprinse între trei și șase ani și jumătate închisoare pentru implicarea în acest dosar.
Anunțând sentința, judecătorii au spus că oficialul și complicii lui au stricat imaginea doctorilor și a agenției sanitare, au indignat opinia publică și au subminat încrederea în sistemul medical. Procesul a durat doar trei zile.
Vietnamul, țară în care se menține un regim socialist autoritar, a luat măsuri stricte de carantină și urmărire a cazurilor și, cel puțin la nivel oficial, nu a raportat situații scăpate de sub control în epidemia de coronavirus. Lăudată pentru performanța sa, această țară cu 95 de milioane de locuitori nu a înregistrat decât 1.395 de cazuri de îmbolnăvire și 35 de decese.