UPDATE: Ursula von der Leyen a promis marţi, în Parlamentul European, stabilirea unor obiective mai ambiţioase în privinţa acţiunii climatice din partea Comisiei Europene, dacă va fi votată preşedinte al viitorului executiv comunitar, transmite DPA.
„Provocarea noastră cea mai urgentă este să păstrăm planeta sănătoasă”, a declarat Ursula von der Leyen în faţa eurodeputaţilor, înaintea votului pe care aceştia îl vor da în cursul serii.
Ea a afirmat că, în primele 100 de zile de mandat ca preşedinte al executivului comunitar, va propune o legislaţie prin care Europa să devină 'primul continent al lumii neutru din punct de vedere al emisiilor la orizontul lui 2050'.
Candidata germană a mai spus că, pe tot parcursul vieţii, a fost ghidată de 'convingeri europene', ca mamă şi ca om politic.
„Vrem multilateralism. Vrem comerţ corect. Apărăm ordinea bazată de reguli. Pentru că ştim că este mai bine pentru noi toţi”, a arătat ea în discursul din Parlamentul European.
Totodată, Ursula von der Leyen s-a angajat că viitoarea Comisie va fi formată dintr-un număr egal de femei şi de bărbaţi. De la constituirea executivului european în 1958, doar 35 din cei 183 de comisari au fost femei, a amintit von der Leyen. 'Reprezentăm jumătate din populaţia noastră. Vrem partea noastră corectă', a insistat ea.
__________
UPDATE: Ursula von der Leyen, candidata pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, a declarat marţi că ar putea accepta încă o amânare a ieşirii Marii Britanii din Blocul comunitar dacă va fi numită la şefia Executivului UE, relatează site-ul EUObserver.com
„Sunt pregătită pentru încă o amânare a datei limită privind Brexit, în cazul în care va fi nevoie pentru un motiv suficient de bun", a declarat von der Leyen.
Aceasta a mai afirmat că menţinerea stabilităţii între Irlanda şi Irlanda de Nord şi drepturile cetăţenilor din UE se află printre priorităţile sale.
Von der Leyen a declarat anterior că speră că Marea Britanie va renunţa la Brexit, dar a avertizat că Londra trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru deciziile luate.
_________________
Ea speră că mai multe promisiuni făcute luni ar putea să o ajute să câştige susţinerea socialiştilor şi liberalilor, informează Reuters.
Von der Leyen a promis să creeze un nou mecanism exhaustiv pentru monitorizarea statului de drept în statele membre UE, noi măsuri pentru îmbunătăţirea securităţii graniţelor UE pentru a gestiona problema migranţilor precum şi stabilirea unui salariu minim pentru angajaţii din UE.
Ea a sugerat, de asemenea, că va acorda mai mult timp Marii Britanii pentru a negocia ieşirea din blocul european şi că va anula un acord unanim al tuturor celor 28 state membre UE privind clima, energia, problemele sociale şi taxele.
Promisiunile ei vin în contextul în care unii europarlamentari şi-au exprimat nemulţumirea faţă de nonimalizarea ei de către liderii UE şi nerespectarea sistemului „spitzenkandidat”, prin care preşedintele Comisiei Europene provenea de la partidul cu cele mai multe locuri în Parlamentul European.
Ea se poate baza pe susţinerea a 182 de europarlamentari de la Partidul Popular European şi va încerca să câştige cele 153 de voturi de la Alianţa Progresistă a Socialiştilor şi Democraţilor şi pe cele 108 de la Renew Europe.
Susţinerea de la Conservatorii Europeni şi Reformiştii – extremă dreapta – ar putea să pună la îndoială legitimitatea mandatului său şi să afecteze eforturile lui von der Leyen de a menţine normele democratice ale blocului european.