Papa Francisc schimbă Constituția la Vatican. Noua Lege Fundamentală intră în vigoare pe 7 iulie

DE Vlad Alexandru | 13.05.2023 - 17:27
Papa Francisc Foto: Pexels.com (imagine cu rol ilustrativ)

Papa Francisc a prezentat noua Constituţie a oraşului Vatican care înlocuiește actuala Lege Fundamentală emisă în anul 2000 de papa Ioan Paul al II-lea. Aceasta va intra în vigoare peste două luni.

SHARE

Papa Francisc a prezentat noua Constituţie a oraşului Vatican, care are menirea de a adapta legislaţia acestui stat "pentru a răspunde la nevoile din timpurile noastre" şi de a înlocui actuala lege fundamentală locală, emisă în 2000 de papa Ioan Paul al II-lea, informează DPA.

Sfântul Scaun a făcut sâmbătă anunţul despre noua Constituţie a Vaticanului.

Papa Francisc vrea să schimbe Constituția. Legea Fundamentală urmează să intre în vigoare pe 7 iulie


Printre cele mai importante schimbări care au fost aduse se află modificarea Comisiei Pontificale, care exercită puterea legislativă în oraşul Vatican. Graţie acestei modificări, pentru prima dată, femei şi bărbaţi din afara clerului vor putea să facă parte din comisie, un organism care a fost alcătuit până acum de-a lungul istoriei doar din cardinali.

De asemenea, noua Constituţie creează reguli mai stricte şi mai detaliate despre aprobarea bugetului Vaticanului. Comisia Pontificală va alcătui un plan financiar pe trei ani, care va fi trimis "direct spre aprobare Suveranului Pontif".

Citește și: Papa Francisc a dăruit relicve din Sfânta Cruce pentru procesiunea de încoronare a regelui Charles

Bugetul trebuie să se bazeze pe "principiile clarităţii, transparenţei şi corectitudinii", potrivit Agerpres.

Noua Constituţie confirmă "specificitatea unică şi autonomia sistemului juridic al Vaticanului", care diferă de cel al Curiei Romane, a raportat portalul oficial de ştiri Vatican News.

Citește și: Papa Francisc a respins insinuările depre Papa Ioan Paul al II-lea privind dispariția unei fete

Noua Lege Fundamentală "preia şi completează" actualizările aduse la reglementările şi acordurile instituţionale care au fost deja emise. Ea urmează să intre în vigoare pe 7 iulie.

Micul oraş Vatican este un stat independent condus de papă şi care se află în interiorul Romei, capitala Italiei. Statutul său actual este guvernat prin Tratatul de la Lateran, semnat în 1929 de Italia şi Biserica Romano-Catolică. 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te