Panică într-un avion Qantas cu destinația Sydney. Pasagerii au văzut flăcări la motor
Momente tensionate la bordul unui avion Qantas care zbura din Noua Zeelandă spre Australia. Aeronava a fost redirecționată după apariția unei posibile probleme la unul dintre motoare, pasagerii surprinzând mai multe izbucniri de flăcări în timpul zborului.
Incidentul s-a produs sâmbătă după-amiază, la scurt timp după ce zborul QF122 a decolat din Queenstown cu destinația Sydney, relatează publicația The Guardian.
Panică într-un avion Qantas cu destinația Sydney. Pasagerii au văzut flăcări la motor
Avionul se afla în urcare deasupra regiunii muntoase din Insula de Sud a Noii Zeelande când o bubuitură a zguduit cabina. La scurt timp, un pasager aflat în apropierea aripii stângi a strigat că motorul ar fi în flăcări, potrivit mărturiei unei femei aflate la bord.
Liza-Jayne Loch, care se întorcea acasă după o călătorie de afaceri, a povestit că luminile din cabină au început să pâlpâie, iar flăcările erau foarte ușor de observat de pe partea stângă a aeronavei.
Imagini realizate de un pasager arată mai multe izbucniri rapide de flăcări în zona motorului stâng. În cabină s-au auzit țipete, în timp ce zgomotele și flăcările au continuat pentru o perioadă.
Citește și: Călătorie de groază din Bali până la Brisbane: 6 ore fără toaletă în avion! Ce au făcut pasagerii
Boeingul 737 a aterizat la Christchurch
Echipajul a decis redirecționarea zborului către Christchurch, unde aeronava a primit prioritate la aterizare.
Potrivit datelor FlightAware citate de The Guardian, Boeingul 737 a ajuns la sol la aproximativ 52 de minute după decolare, cu puțin timp înainte de ora locală 17:00. Serviciile de urgență așteptau avionul pe pistă, însă pasagerii au putut coborî în mod normal după o scurtă așteptare.
Momentul aterizării a fost întâmpinat cu aplauze și urale de cei aflați la bord.
Qantas a transmis că aeronava ar fi suferit o problemă la motor și a subliniat că piloții sunt pregătiți pentru gestionarea unor astfel de situații. Avionul a aterizat în siguranță.
Cauza incidentului este investigată
Circumstanțele exacte în care au apărut flăcările nu erau încă stabilite. Qantas a trimis duminică doi ingineri la Christchurch pentru a investiga incidentul. Potrivit informațiilor disponibile, se crede că ambele motoare au continuat să funcționeze pe întreaga durată a zborului.
Pasagerii au fost cazați peste noapte la un hotel din apropierea aeroportului din Christchurch și au primit locuri gratuite pentru un zbor spre Sydney în ziua următoare. Călătoria s-a desfășurat fără alte incidente, însă una dintre pasagere a descris experiența drept „traumatizantă”, conform mediafax.