duminică 05 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3349
Abonează-te
Newsweek România

Pactul ONU pentru migrație, aprobat. România l-a susținut

Data publicării: 10.12.2018 • 13:42 Data actualizării: 10.12.2018 • 15:02
Foto: Guliver/ Getty Images
Foto: Guliver/ Getty Images

Pactul global referitor la migrație a fost aprobat luni, la Marrakech (Maroc), după proclamarea verbală și tradiționala lovitură de ciocan. Potrivit Reuters, la ceremonie au participat reprezentanții a 150 de țări, reuniți în conferință interguvernamentală.

Au lipsit delegații din Italia, Austria, Bulgaria, Ungaria, Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Estonia, Letonia, Elveția, Australia, Israel și Republica Dominicană.

SUA s-au retras din procesul de elaborare a Pactului, care nu are un caracter obligatoriu, pe motiv că documentul contravine politicii referitoare la migrație a președintelui Donald Trump.

Cancelarul german Angela Merkel a fost prezentă la Marrakesh, după ce participarea ei a fost aprobată printr-un vot furtunos în Bundestag. În Belgia, participarea premierului la vot a dus la ieșirea de la guvernare a partidului naționalist flamand, astfel că guvernul are în prezent susținere minoritară.

Deoarece ministrul român de externe, Teodor Meleșcanu, participă la reuniunea Consiliului Afaceri Externe (CAE) de la Bruxelles, românia a fost reprezentată de o delegație condusă de ambasadoarea României în Maroc, Daniela Brândușa Băzăvan.

Reglementări internaționale

''Acest moment este produsul inspirat al eforturilor. Nu trebuie să cedăm în faţa fricii sau a retoricii false (referitoare la migraţie-n.red.)”, a declarat secretarul general al ONU, Antonio Guterres. El a denunţat ''numeroasele minciuni'' răspândite despre acest acord, ce va fi supus unui ultim vot de ratificare în Adunarea Generală a ONU, în data de 19 decembrie.

''În multe locuri unde fertilitatea este în scădere şi speranţa de viaţă creşte, economia va stagna şi oamenii vor avea de suferit în absenţa migraţiei. Este evident că ţările cele mai dezvoltate au nevoie de migranţi pentru un spectru larg de roluri vitale, de la îngrijirea persoanelor în vârstă la prevenirea colapsului serviciilor medicale'', a adăugat Guterres.

Pactul conține propuneri pentru asistarea ţărilor să facă faţă migraţiei, prin schimb de informaţii şi expertiză, integrarea migranţilor, și interzice detenţiile arbitrare şi nu autorizează arestările decât ca ultimă soluţie.

Documentul ''favorizează cooperarea internaţională în materie de migraţie între toţi actorii competenţi, conştienţi fiind că niciun stat nu poate gestiona singur problema migraţiilor'', simultan cu ''respectarea suveranităţii statelor şi a obligaţiilor ce le revin din dreptul internaţional''.

Mai multe articole din secțiunea Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră