Sunt percheziții de amploare în Germania. Este vizată o reţea complotistă şi extremistă în întreaga Germanie şi dizolvarea ”celei mai mari organizaţii” a acestei mişcări, ”Regatul Germaniei”, pe care o acuză de ”atacarea ordinii democratice liberale”, relatează AFP.
Operațiune de amploare a poliției în 7 landuri din Germania. Este vizată o rețea extremistă
Percheziţii au fost lansate în şapte landuri la Asociaţia ”Regatul Germaniei”, anunţă într-un comunicat Ministerul german de Interne.
Asociaţia are aproximativ 6.000 de membri care ”neagă existenţa Republicii Federale Germania şi resping sistemul juridic german.
Asociaţia ”Regatul Germaniei” este interzisă începând de marţi, deoarece ”obiectivele sale şi activităţile sale sunt contrare legislaţiei penale, ordinii constituţionale şi ideii înţelegerii între popoare”, potrivit ministerului.
Guvernul precizează că această interdicţie vizează totodată ”numeroase organizaţii afiliate acestei organizaţii”, transmite News.ro.
Parchetul federal anunţă, în cadrul acestei operaţiuni, arestarea a patru persoane, inclusiv trei membri fondatori ai acestei grupări care a înfiinţat, de aproximativ zece ani, ”structuri şi instituţii pseudo-statale”, creând un sistem bancar şi de asigurări, un birou de înregistrare cu documente de identitate fictive şi o monedă proprie.
Ministerul îi cataloghează membrii ”Königreich Deutschland” drept ”extremişti periculoşi”.
”Königreich Deutschland” face parte din mişcarea germană complotistă ”Reichsbürger” (”Cetăţenii Reichului”), care respinge legitimitatea Republicii germane oderne.
Ei cred într-o continuitate a Reichului german de dinaintea Primului Război Mondial, sub forma monarhiei.
Mai multe grupuri de simpatizaţi au ”decretat” propriile mini-state.