OPEC scade producția de petrol. Tensiuni între SUA și Arabia Saudită: „Vor exista consecinţe”

DE Alin Crișan | 13.10.2022 - 20:43
Pompă de carburant - Foto: Profimedia

Preşedintele american a prevenit că vor exista 'consecinţe' ale acestei decizii, care riscă să urce preţul petrolului.

SHARE

Arabia Saudită a respins 'total' acuzaţiile administraţiei americane potrivit cărora decizia OPEC şi a aliaţilor săi, printre care Rusia, de a scădea producţia de petrol este motivată politic împotriva SUA.

Tensiunile au urcat şi mai mult între Riad şi Washington, care au făcut joi un schimb de declaraţii aspre cu privire la producţia de petrol şi, mai larg, despre atitudinea Ryadului faţă de Moscova.

Citește și: Angela Merkel: Rusia a fost un furnizor de energie de încredere, chiar şi în timpul Războiului Rece

Într-un rar comunicat, saudiţii au ripostat la criticile americanilor, care i-au acuzat că au redus producţia de petrol pentru a se 'alinia' intereselor preşedintelui rus Vladimir Putin.

'Arabia Saudită a văzut declaraţiile (americane) care au descris decizia drept o luare de poziţie a regatului în conflictele internaţionale şi ca motivată politic împotriva Statelor Unite', a afirmat Ministerul de Externe saudit într-un comunicat.

Riadul 'îşi exprimă respingerea totală faţă de aceste declaraţii care sunt nefondate şi scot deciziile OPEC+ din contextul lor economic', a adăugat ministerul.

'Vor exista consecinţe pentru ceea ce au făcut (saudiţii), împreună cu Rusia', a ameninţat marţi preşedintele american Joe Biden, care solicita o creştere a ofertei, în speranţa că aceasta va face să scadă preţurile înaintea alegerilor de la mijloc de mandat în SUA în noiembrie.

Citește și: Supărat, un bărbat și-a făcut propria trecere de pietoni în fața casei, cu bidineaua. Ce a urmat

Potrivit Ministerului de Externe saudit, deciziile OPEC+ sunt 'bazate pe considerente pur economice' şi au scopul de a menţine echilibrul pieţei şi de a limita volatilitatea preţurilor.

'Regatul a subliniat în cursul consultărilor continue cu administraţia americană că toate analizele economice arată că o amânare a deciziei OPEC+ cu o lună, aşa cum s-a sugerat, ar fi avut consecinţe economice negative', a arătat ministerul saudit.

OPEC+ (cei 13 membri ai OPEC conduşi de Arabia Saudită şi cei zece parteneri ai lor conduşi de Rusia) au decis săptămâna trecută o reducere a cotelor lor de producţie.

Riadul, la rândul său, a afirmat că SUA i-au 'sugerat' să amâne cu o lună decizia OPEC+, care ar putea să crească preţul benzinei şi, în consecinţă, nemulţumirea alegătorilor americani.

În clar, Riadul spune, aşadar, că i s-a cerut din partea Casei Albe să aştepte să treacă alegerile legislative prevăzute pe 8 noiembrie şi decisive pentru următoarea parte a mandatului lui Joe Biden.

Reacţia Washingtonului la comunicat a fost rapidă şi deosebit de puternică.

Arabia saudită 'poate încerca să manipuleze şi să deturneze atenţia, dar faptele sunt simple', a acuzat joi Casa Albă.

'În ultimele săptămâni, saudiţii ne-au dat de înţeles, în privat şi în public, că aveau intenţia să reducă producţia de petrol, ştiind că aceasta ar creşte veniturile Rusiei şi ar atenua impactul sancţiunilor. Aceasta este direcţia greşită', a declarat John Kirby, purtător de cuvânt al Consiliului Securităţii Naţionale.

'Ar fi putut cu uşurinţă să aştepte viitoarea reuniune a OPEC pentru a vedea cum evaluează lucrurile', a continuat el.

'Alte ţări din OPEC ne-au indicat în privat că şi ele se opun deciziei saudite, dar că au fost forţate să sprijine' strategia Riadului, a mai acuzat Kirby.

Washingtonul 'va continua să supravegheze orice semnal privind poziţia (Riadului) în materie de răspuns la agresiunea rusă', a spus el.

Joe Biden a promis deja să 'reevalueze' foarte îndelungata relaţie strategică dintre cele două ţări, care se bazează pe un principiu simplu: Arabia Saudită alimentează piaţa petrolului şi, în schimb, Statele Unite îi asigură securitatea, mai ales prin vânzări masive de arme.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te