Olympiakos donează un milion de euro pentru victimele din Grecia

Cluburile de fotbal Olympiacos Pireu și PAOK Salonic au anunțat că vor contribui cu bani pentru ajutorarea victimelor incendiului care a afectat regiunea Attica din Grecia. 74 de persoane au murit, multe din Mati
Echipa antrenată de Răzvan Lucescu, PAOK Salonic, a anunțat că va dona încasările de la meciul cu Basel, care a avut loc marți, în turul doi preliminar al Ligii Campionilor.
Olympiacos Pireu va dona un milion de euro pentru ajutorarea victimelor incendiilor de vegetaţie din regiunea Attica, iar reprezentanții clubului au precizat că echipa de fotbal va deschide trei conturi la trei bănci, pentru ca fanii să poată face şi ei donaţii.
La rândul său, federaţia elenă de fotbal a anunţat că va depune 1.000 de euro în contul de donaţii deschis de stat şi a făcut un apel către lumea sportului să ajute victimele incendiilor.
Cel puţin 79 de persoane au decedat, iar alte aproape 200 au fost rănite, inclusiv 23 de copii, în urma incendiilor de vegetaţie de la periferia oraşului Atena, au anunţat autorităţile, care au avertizat că numărul victimelor va continua probabil să crească, informează cotidianul Ekathimerini, citat de Mediafax.