Numită "legea corona", textul, dorit de camera inferioară şi de consiliul de stat, oferă parlamentului mai mult control asupra acţiunii guvernului, ale cărui măsuri sunt în prezent puse în practică prin ordonanţe de urgenţă.
Legea prevede în special baza juridică pentru o obligaţie de a purta mască în spaţiile publice închise, o măsură controversată anunţată recent de prim-ministrul Mark Rutte, până acum foarte sceptic în ceea ce priveşte utilitatea măştii.
Legea a fost votată marţi cu o largă majoritate de camera superioară a parlamentului, după ce a fost aprobată anterior şi de camera inferioară. Ea se va aplica iniţial timp de trei luni, după care va putea fi prelungită.
În Olanda este instituită de la 14 octombrie o "izolare parţială", care prevede în special închiderea tuturor barurilor şi restaurantelor şi interdicţia vânzării de alcool după ora locală 20.00 (18.00 GMT), pentru a se încerca frânarea răspândirii pandemiei de COVID-19.
După mai multe luni în care a refuzat măsura, Mark Rutte a decis să facă obligatorie purtarea măştii în toate spaţiile închise pentru cei de peste 13 ani.
În primăvară, guvernul lui Rutte a promovat o politică de "izolare inteligentă", mult mai puţin strictă decât vecinii săi europeni, dar nu mai reuşeşte să controleze al doilea val al epidemiei.
În cursul ultimelor 24 de ore, 10.315 de persoane au fost testate pozitiv în Olanda, ridicând numărul de cazuri declarate oficial de noul coronavirus la 311.889, din care 7.142 de decese.