O doză de vaccin, cumpărată de pe piața neagră, a ajuns să coste 25.000 de dolari

DE Alex Darvari | 19.12.2020 - 11:53
dw.com

Vaccinul Covid-19 este administrat în prezent celor mai vulnerabile persoane din Statele Unite. Unii însă, deși în stare de sănătate perfectă, speră să sară rândul și să treacă în fața celor care au nevoie de vaccin și sunt dispuși să ofere sume uriașe de bani pentru asta.

SHARE

"Primim sute de apeluri în fiecare zi", spune dr. Ehsan Ali, coordonatorul unui centru medical din Beverly Hills. Îi are printre pacienți, pe Ariana Grande și Justin Bieber, care se numără printre persoanele care plătesc între 2.000 și 10.000 de dolari pe an pentru îngrijirea personalizată. "Este pentru prima dată când nu am reușit să obțin ceva pentru pacienții mei.", spune medicul.

Totul se întâmplă în California, care are reguli stricte privind vaccinarea. Cei care au prioritate la vaccinare anti-Covid sunt angajații din domeniul sănătății și rezidenții caselor de bătrâni. Urmează muncitorii calificați din domeniile esențiale și cei cu boli cronice. Abia apoi vin pe listă celelalte categorii, scrie 7sur7.be, citat de digi24.

Bogații sunt dispuși să plătească zeci de mii de dolari pentru a se vaccina
Cei cu putere și bani cred însă că au dreptul să aplice regulile. Dr. Jeff Toll, care lucrează la Centrul Medical Cedars-Sinai, unul dintre primele spitale care a primit vaccinul, a declarat pentru Los Angeles Times că a primit multe cereri, cum ar fi: "Dacă voi dona 25.000 de dolari la spital, ar ajuta să mă pui pe lista actuală?". Doctorul a răspuns negativ.


"Oamenii sunt dispuși să plătească zeci de mii de dolari", spune Dr. Jeff Toll. El subliniază însă că, deși oamenii bogați plătesc sume colosale pentru cele mai bune îngrijiri, medicii își fac meseria conform jurământului lui Hipocrate și au responsabilitatea de a oferi îngrijire celor care au cel mai mult nevoie de ea.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te