O armă nucleară ar putea fi ascunsă ani întregi într-un satelit. Cum ar putea fi descoperită de pe orbită?

O armă nucleară ar putea fi ascunsă în interiorul unui satelit aparent obișnuit și ar putea rămâne acolo ani sau chiar decenii fără ca aspectul exterior al aparatului să o trădeze.

De aproape 60 de ani, Tratatul privind spațiul cosmic interzice amplasarea armelor nucleare și a altor arme de distrugere în masă pe orbita Pământului. Problema este că acordul nu a avut niciodată un mecanism eficient prin care statele să poată verifica dacă ceilalți îl respectă.

O armă nucleară ar putea fi ascunsă ani întregi într-un satelit. Cum ar putea fi descoperită de pe orbită?

Un studiu publicat în revista Nature propune acum o posibilă soluție. Fizicianul Areg Danagoulian, de la Massachusetts Institute of Technology, a calculat că un satelit de mici dimensiuni, dotat cu detectoare speciale, ar putea identifica semnătura unei arme termonucleare ascunse la bordul unui alt aparat aflat pe orbită.

Ideea nu presupune deschiderea sau scanarea directă a satelitului suspect.

Detectorul ar folosi chiar radiația naturală din apropierea Pământului. Protonii de mare energie prinși în centurile de radiații Van Allen lovesc materialele dintr-o eventuală armă nucleară și pot produce neutroni. Prezența unui număr neobișnuit de mare de astfel de neutroni ar putea indica existența unei cantități importante de uraniu și, implicit, a unei posibile ogive.

Potrivit calculelor cercetătorului, un detector de dimensiunea unui CubeSat 9U ar putea identifica o armă termonucleară de la aproximativ 4 kilometri distanță, după circa o săptămână de observații. Dacă satelitul-inspector s-ar apropia mai mult, timpul necesar detectării ar scădea.

De ce ar fi atât de periculoasă o armă nucleară în spațiu

Miza este mult mai mare astăzi decât în perioada Războiului Rece.

În prezent, comunicațiile, navigația GPS, prognozele meteo, sistemele militare și o parte importantă a economiei mondiale depind de mii de sateliți aflați pe orbită.

O explozie nucleară la mare altitudine nu ar produce doar efecte asupra sateliților aflați imediat în apropiere. Radiația ar putea afecta aparate aflate la distanță și ar putea crea pe termen lung un mediu periculos pentru echipamentele electronice de pe orbită.

Lumea a văzut deja ce poate produce o asemenea detonare.

În iulie 1962, Statele Unite au efectuat testul nuclear Starfish Prime, detonând o încărcătură de 1,45 megatone la aproximativ 400 de kilometri deasupra Oceanului Pacific. Explozia a întrerupt comunicațiile radio pentru mai multe ore, a produs aurore artificiale și a avariat sau distrus opt dintre cei 24 de sateliți aflați atunci pe orbită. Radiațiile generate au persistat ani întregi.

De atunci, însă, orbita Pământului s-a aglomerat enorm. Live Science citează date potrivit cărora sunt urmărite în prezent peste 48.000 de obiecte lansate de mai mult de 190 de țări, de la sateliți funcționali până la alte obiecte spațiale.

Suspiciunile privind Rusia au readus problema în atenție

Interesul pentru detectarea unor eventuale arme nucleare pe orbită a crescut după ce oficiali americani au afirmat în 2024 că Rusia dezvoltă o armă nucleară antisatelit.

Moscova a negat acuzațiile. Nu există în prezent dovezi publice că Rusia ar fi amplasat efectiv o armă nucleară în spațiu.

Suspiciunile s-au concentrat inclusiv asupra satelitului militar rusesc Kosmos-2553, lansat în 2022 pe o orbită neobișnuită, cu un nivel ridicat de radiații. Rusia a susținut că aparatul era destinat testării rezistenței componentelor electronice în astfel de condiții. Oficialii americani au pus însă sub semnul întrebării explicația.

Studiul lui Danagoulian nu demonstrează existența unor astfel de arme. El arată însă că, din punct de vedere fizic, ar putea exista o metodă independentă de verificare.

„Poți falsifica informații de intelligence, dar nu poți falsifica fizica”, spune cercetătorul.

Problema nu este doar tehnică

Transformarea conceptului într-un sistem real ar veni însă cu dificultăți politice serioase.

Pentru ca un satelit-inspector să verifice un alt aparat, ar trebui să se apropie la doar câțiva kilometri și să rămână acolo o perioadă. O astfel de manevră ar putea fi interpretată de statul vizat drept spionaj sau chiar pregătirea unui atac.

Experții citați de Live Science spun că un sistem de verificare ar necesita probabil cooperarea statului al cărui satelit este inspectat și reguli internaționale clare privind asemenea operațiuni.