Nuntă hasidică cu mii de participanţi în plină pandemie, la o sinagogă din New York: 15.000$ amendă

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 25.11.2020 - 09:24
Foto: smartradio.ro
Foto: smartradio.ro

Primarul New York-ului, Bill de Blasio, a anunţat amendarea unei sinagogi pentru încălcarea regulilor sanitare COVID-19, după ce a permis ca mii de oameni, fără măşti, să participe la o nuntă hasidică în Brooklyn, informează AFP.

SHARE

În imaginile difuzate la sfârşitul săptămânii de New York Post se pot vedea participanţii cântând şi dansând la această nuntă celebrată pe 8 noiembrie.

Marţi, primarul democrat al metropolei a confirmat aplicarea unei "amenzi grele" de 15.000 de dolari sinagogii Yetev Lev din cartierul Williamsburg, împreună cu un avertisment privind închiderea lăcaşului de cult.

"Nu cunoaştem numărul exact al oamenilor" prezenţi la nuntă, dar suntem siguri că a fost prea multă lume, a spus primarul în cadrul unui briefing de presă.

"Se pare că a existat un efort foarte deliberat de a ascunde evenimentul, ceea ce face ca lucrurile să fie şi mai inacceptabile", a adăugat Bill de Blasio.

"Este inacceptabil ca oamenii să organizeze un eveniment atât de mare când ştim că promovează transmiterea" virusului, a spus, la rândul său, şeful serviciilor de sănătate din New York.

Duminică, guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo, a cerut, de asemenea, anchetarea acestei nunţi organizate "în flagrantă desconsiderare" a legii.

Cu toate acestea, autorităţile au părut că doresc să evite să acuze direct comunitatea evreilor ortodocşi din New York.

Pandemia a alimentat tensiuni puternice între primăria democrată a New York-ului şi această comunitate acuzată că nu respectă regulile de distanţare şi în rândul căreia se numără mulţi susţinători ai lui Donald Trump.

Tensiunile au atins un nivel ridicat în octombrie, când mai multe cartiere din Brooklyn în care trăiesc evrei ortodocşi au înregistrat o creştere accentuată a numărului de contaminări.

Guvernatorul a impus restricţii, inclusiv limitarea la zece persoane a prezenţei în lăcaşurile de cult şi închiderea unor magazine ne-esenţiale, provocând uneori proteste violente şi acuzaţii de antisemitism din partea acestei comunităţi.

De atunci, autorităţile au intensificat acţiunile de prevenţie în aceste cartiere, iar rata rezultatelor pozitive la teste - în creştere în tot oraşul - pare să fi revenit la media generală. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te