Egipteanul Abu Muhsin al-Masri, considerat a fi numărul doi al organizaţiei Al-Qaida din subcontinentul indian, a fost ucis în provincia Ghazni din centrul Afganistanului, potrivit anunţului făcut pe Twitter de Direcţia Naţională a Securităţii care nu a oferit mai multe detalii despre operaţiune şi nici despre data la care aceasta a avut loc.
Un mandat de arestare pe numele lui Abu Muhsin al-Masri a fost emis de Statele Unite în decembrie 2018, după inculparea acestuia pentru acordarea de sprijin şi resurse unei organizaţii teroriste străine şi pentru complot în vederea uciderii unor cetăţeni americani, conform FBI.
Operaţiunea a avut loc în timpul negocierilor de pace dintre guvernul afgan şi talibani care se desfăşoară în Qatar. Aceste negocieri au fost organizate după un acord încheiat în februarie anul trecut între talibani şi Statele Unite în cadrul căruia miliţia islamistă afgană s-a angajat să nu permită prezenţa extremiştilor pe teritoriul Afganistanului, relatează Agerpres.
Faptul că talibanii aflaţi la guvernare la acel moment găzduiau Al-Qaida pe teritoriul Afganistanului a constituit motivul invadării ţării de către Statele Unite după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001.