Pentru majoritatea familiilor, o nuntă este o ocazie specială de a sărbători cu cei dragi. Însă părinții unui proaspăt căsătorit au avut parte de o surpriză neplăcută atunci când acesta a ales să nu-i invite la nunta sa, deoarece familia logodnicei sale a considerat că nu erau „suficient de buni” pentru a fi prezenți.
Cei doi au fost luați prin surprindere, iar tatăl supărat, dezamăgit de reacția fiului său, a decis să vândă casa în care locuia acesta. „Din moment ce nu ne vrea în noua lui viață, trebuie să plece”, a motivat părintele furios, scrie Mirror.
În postarea sa, tatăl a explicat că el și soția sa au cumpărat o a doua casă pentru a fi folosită de fiul lor atunci când va pleca la facultate, și a subliniat și modul în care l-au susținut financiar.
El a spus că ei plătesc impozitul pe proprietate, plus orice taxe de întreținere, în timp ce fiul lor, care nu plătește chirie, se ocupă de utilități. Și se pare că aranjamentul a funcționat ani de zile, chiar și după ce logodnica fiului, pe care familia o plăcea anterior, s-a mutat în casă. Însă problemele au apărut atunci când cei doi porumbei și-au prezentat unul altuia familiile.
Tatăl a explicat că, în timp ce familiile se pregăteau să facă un grătar, soția și fiica sa au fost poftite înăuntru, împreună cu fiul său, logodnica și familia acesteia. Câteva minute mai târziu, soția și fiica lui au plecat supărate, și s-au întors acasă.
„Fiul nostru și logodnica lui, împreună cu familia ei, nu vă vor la nuntă”, li s-a spus celor două.
Citește și: Erdogan, adus la putere de cutremurul din 1999. „Gemenele” din 2023 îl clatină de la temelie
„'Nu suntem genul lor de oameni'. Am rămas șocat, l-am sunat pe fiul meu și l-am întrebat despre ce este vorba. El mi-a spus că familia ei consideră că nu suntem suficient de buni și că îi vom face de râs la nuntă, și că nu suntem bineveniți la petrecere.
Am lăsat să treacă o săptămână ca să mă calmez și m-am întors la casa în care locuia fiul meu. Acolo l-am găsit împreună cu socrii lui, care se pare că se mutaseră și ei în casa mea. M-au întrebat de ce am venit și le-am spus că vreau să vorbesc cu fiul meu. Mi-au zis să plec din casa lor.
Citeşte şi: Ministerul Finanțelor a împrumutat peste 1,39 miliarde de lei de la bănci prin obligaţiuni de stat
M-am pierdut cu firea și le-am spus că au la dispoziție 30 de zile să plece. <<Spuneți-i fiului meu că vând casa și că poate să-și găsească un alt loc unde să locuiască cu voi toți. Mă duc la un agent imobiliar din oraș și pun casa la vânzare>> ”, a mai spus tatăl, supărat, pe Reddit, conform Mirror.