"În prezent există 100.226 de persoane diagnosticate cu COVID-19 şi care sunt spitalizate în Statele Unite, fiind pentru prima dată când spitalizările depăşesc pragul de 100.000", au anunţat reprezentanţii Covid Tracking Project într-un mesaj publicat pe Twitter.
Totodată, în Statele Unite au fost raportate miercuri 2.731 de decese asociate maladiei COVID-19 în ultimele 24 de ore, ridicând bilanţul total la 273.181 de decese de la începutul pandemiei. De asemenea, autorităţile americane au anunţat 195.121 de noi cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 într-o singură zi.
Oficialii americani se tem că situaţia riscă să se agraveze şi mai mult: în această perioadă, peste 150.000 de persoane sunt testate pozitiv cu COVID-19 în fiecare zi în Statele Unite. Specialiştii prognozează o creştere a numărului de contaminări după Thanksgiving (Ziua Recunoştinţei), o sărbătoare americană marcată în mod tradiţional de deplasările efectuate de milioane de persoane, care călătoresc pentru a fi alături de familiile lor.
California a raportat peste 20.000 de cazuri noi de COVID-19 miercuri, devenind statul american care a înregistrat cel mai mare număr de cazuri într-o singură zi de la declanşarea pandemiei, potrivit Covid Tracking Project.