vineri 06 februarie
EUR 5.0923 USD 4.3190
Abonează-te
Newsweek România

Noile rachete balistice, mai puternice decât ATACMS, care pot lovi Moscova. Atacă precis la 850 km distanță

Data publicării: 06.02.2026 • 12:30 Data actualizării: 06.02.2026 • 12:41
Racheta balistică P-9 - Foto: X/ @RibereF
Racheta balistică P-9 - Foto: X/ @RibereF

Ucraina se află în faza finală a testelor noilor rachete balistice proprii, FP-7 și FP-9, capabile să lovească ținte strategice la până la 850 km, inclusiv Moscova. Noile proiectile, care pot penetra apărarea aeriană a Rusiei, ar putea schimba radical echilibrul militar.

Industria de apărare a Ucrainei anunță un salt major în capabilitățile balistice, odată cu testarea finală a rachetelor FP-7 și FP-9, dezvoltate de compania Fire Point.

Noile sisteme sunt mai ieftine decât echivalentele occidentale și permit lovirea unor obiective strategice aflate adânc în teritoriul controlat de Rusia, inclusiv capitala Rusiei.

Noile rachete balistice, mai puternice decât ATACMS, care pot lovi Moscova. Atacă precis la 850 km distanță

Potrivit RBC-Ucraina, care citează un interviu acordat pentru Deutsche Welle, cofondatorii Fire Point, Irina Terekh și Denis Shtilerman, au prezentat detalii despre noile proiectile balistice.

Racheta FP-7 este descrisă drept un analog mai accesibil al sistemului american ATACMS, având o rază de acțiune de până la 300 de kilometri și fiind destinată loviturilor de mare precizie la distanțe scurte și medii.

Citește și: Avioanele ucrainene Gripen ar putea fi dotate cu racheta Meteor, "monstrul" care atacă Rusia cu 5.000 km/h

Varianta mai puternică, FP-9, este capabilă să lovească ținte situate la 800-850 de kilometri și transportă o ogivă de aproximativ 800 de kilograme, o capacitate care ar plasa direct în raza de acțiune orașe strategice precum Moscova și Sankt Petersburg.

„800 de kilometri înseamnă Moscova, înseamnă Sankt Petersburg”, a precizat Shtilerman.

De ce sunt rachetele balistice decisive

Irina Terekh a explicat că rachetele balistice au șanse mult mai mari de a străpunge sistemele de apărare aeriană ale Rusiei, comparativ cu dronele sau rachetele de croazieră, în special în cazul capitalei ruse.

„Va fi mult mai ușor să lovești Moscova cu rachete balistice. Trebuie să înțelegi că nici rachetele de croazieră, nici dronele, în proporție semnificativă, care pot provoca daune importante Moscovei sau infrastructurii sale, nu vor ajunge acolo.

Așadar, singura speranță este în rachetele balistice cu o rată ridicată de lovire a țintei. Peste 1.200 de metri pe secundă”, a declarat ea.

Citește și: Racheta Nightfall, noua armă britanică pentru Ucraina de 3.000.000.000 de lire. Poate lovi direct la Moscova

Noile rachete balistice, în ultima fază de testare

Rachetele FP-7 și FP-9 se află în prezent în faza finală de testare, iar dezvoltatorii estimează că vor fi codificate și adoptate oficial în serviciu încă din luna februarie.

Ritmul accelerat al dezvoltării este explicat prin simplificarea procedurilor din sectorul apărării ucrainene, în special prin decretul nr. 256 din martie 2022, care a redus drastic birocrația.

Pentru comparație, programe similare au durat peste 15 ani în alte state.

„Franța, de exemplu, a avut nevoie de 15 ani pentru a dezvolta racheta balistică M51. Sistemul rusesc S-400 a fost, de asemenea, dezvoltat timp de aproximativ 15 ani”, a remarcat Shtilerman.

Dezvoltarea unui scut anti-balistic european

Fire Point anunță că prioritatea companiei pentru acest an rămâne dezvoltarea armelor balistice, însă pe termen de doi-trei ani vizează construirea unui scut anti-balistic pentru întreaga Europă.

Sistemul ar urma să funcționeze pe o arhitectură deschisă, asigurând independența software-ului față de anumiți producători sau state.

Un obiectiv-cheie este reducerea drastică a costurilor apărării aeriene. În prezent, interceptarea unei rachete rusești Iskander costă aproximativ 6 milioane de dolari.

Fire Point își propune să reducă acest cost la 1-1,5 milioane de dolari, folosind racheta FP-7 ca interceptor mai ieftin, cu comenzi simplificate și protecție împotriva oricărei manipulări sau dezactivări de la distanță.

Mai multe articole din secțiunea Internațional
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră