Noi explozii în Transnistria. Ele au vizat pista unui aerodrom nefuncțional

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 07.05.2022 - 14:47
Tensiunea crește în Transnistria pe măsură ce se apropie 9 Mai/FOTO: Profimedia Images
Tensiunea crește în Transnistria pe măsură ce se apropie 9 Mai/FOTO: Profimedia Images

Presa rusă a anunțat „explozii în Transnistria” cu două zile înainte de 9 mai, când Rusia sărbătorește Ziua Victoriei sovieticilor asupra naziștilor și se așteaptă la o escaladare a conflictului. „Au fost văzute drone”, a scris Ria.ru sâmbătă dimineață.

SHARE

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, a anunțat că exploziile au avut loc noaptea, între 22:00 și 22:50 și că au vizat pista unui aerodrom nefuncțional:

„Exploziile au avut loc între ora 22:00 – 22:50. Nu sunt victime umane întregistrate. Înţelegem că aceste explozii au fost cauzate cu implicarea unei drone. Ele au vizat pista aerodromului nefuncţional. Instituţiile noastre competente încă colectează informaţii. Când vom avea mai multe detalii, vom reveni”, a declarat Maia Sandu, citată de News.ro.

În apropiere de granița cu Ucraina, în satul Voronkovo ​​din regiunea Râbnița din PMR, mai multe explozii s-au auzit seara, a informat postul de televiziune TSV. 

Citește și: Rusia contracarează sancțiunile Occidentului cu „importuri paralele” de piese, tehnologie, textile

Știrea publicată de Ria.ru:

„Potrivit rapoartelor presei, au fost văzute drone. Până acum nu au fost înregistrate victime. În Pridnestrovie, au avut loc anterior trei atacuri teroriste – în clădirea Ministerului Securității Statului al PMR nerecunoscută din Tiraspol, în apropierea unei unități militare din apropierea satului Parkany și în turnul unui centru de radio și televiziune din apropierea satului Mayak. Un nivel <<roșu>> de amenințare teroristă a fost introdus în republică. Comisia locală de anchetă a deschis dosare penale în temeiul articolului <<un act terorist comis de un grup de persoane care folosesc arme de foc>>. Autoritățile locale au spus că urmele presupușilor organizatori ai exploziilor duc în Ucraina. Identitatea lor nu a fost stabilită.”

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te