Acuzaţiile recente împotriva Poloniei de folosire în scop politic a software-ului de spionaj Pegasus sunt probabil doar "vârful aisbergului", a declarat miercuri pentru AFP un cercetător al laboratorului canadian Citizen Lab, specializat în monitorizarea securităţii cibernetice, transmite AFP.
După realizarea propriilor investigaţii, Citizen Lab a confirmat folosirea programului Pegasus împotriva a trei personalităţi poloneze.
"Acesta este doar vârful aisbergului şi vor urma mai multe dezvăluiri", a avertizat cercetătorul John Scott-Railton.
"Este şocant şi nu arată bine deloc", a spus el. "Pegasus este un instrument al dictatorilor. Folosirea sa în astfel de cazuri indică o ieşire autoritară (în Polonia)", a subliniat el.
Citește și: Cum a ajuns o bază de date a guvernului SUA să furnizeze teorii ale conspirațiilor COVID-19
Citizen Lab a confirmat că senatorul de opoziţie Krzysztof Brejza a fost vizat în 2019, când a coordonat campania electorală a partidului de centru Platforma Civică, condus de Donald Tusk.
Săptămâna trecută, Citizen Lab a susţinut că Pegasus a fost folosit şi împotriva Ewei Wrzosek, o procuroare care se opune reformelor controversate ale justiţiei din Polonia, precum şi împotriva lui Roman Giertych, un avocat implicat în dosare împotriva partidului naţional-populist de guvernământ, Lege şi Justiţie (PiS).
"Vieţile lor erau urmărite îndeaproape", a afirmat Scott-Railton, referindu-se în special la interceptări telefonice.
Citește și: Moscova i-a avertizat pe atașații militari străini asupra riscului ridicat de confruntare cu NATO
Smartphone-urile infectate cu Pegasus, software conceput şi comercializat de compania israeliană NSO Group, se transformă în dispozitive spion de buzunar, permiţând utilizatorului să citească mesajele ţintei, să le vadă fotografiile, să urmărească localizarea acestora şi chiar să pornească camera foto fără ştirea ţintei.
Contactată de AFP, compania israeliană a spus că acest program a fost vândut doar agenţiilor legitime de aplicare a legii care folosesc aceste sisteme în baza unor mandate pentru a lupta împotriva infractorilor, teroriştilor şi corupţiei.
Marţi, liderul opoziţiei poloneze, Donald Tusk, a cerut o anchetă parlamentară şi a denunţat o "criză pentru democraţie" în Polonia, a cărei conducere respinge acuzaţiile.
Presa poloneză a descris scandalul drept un "Watergate polonez", referire la scandalul provocat în SUA de încercarea de a instala microfoane în sediul Partidului Democrat din Washington în 1972, scandal în urma căruia, doi ani mai târziu, preşedintele republican Richard Nixon a demisionat.