luni 27 octombrie
EUR 5.0835 USD 4.3789
Abonează-te
Newsweek România

Nigeria: Cel puțin 70 de soldați au fost uciși într-o ambuscadă jihadistă

Data publicării: 24.03.2020 • 14:34 Data actualizării: 24.03.2020 • 14:59

Cel puţin 70 de soldaţi au fost ucişi într-un atac asupra convoiului lor în nord-estul Nigeriei, regiune afectată de violenţele grupării jihadiste Statul Islamic în Africa de Vest (ISWAP), au anunţat marţi surse militare, citate de AFP.

„Am înregistrat pierderi foarte grele", a declarat, sub rezerva anonimatului, o sursă militară de rang înalt. "Cel puţin 70 de soldaţi, potrivit acestei surse, au fost ucişi într-o ambuscadă" luni în regiunea Konduga (statul Borno).

„Teroriştii au vizat în mod special un camion încărcat cu lansatoare de rachete şi grenade, după care au incendiat vehiculul", a declarat pentru AFP o altă sursă militară.

Şaptezeci de corpuri au fost găsite, „dar bilanţul ar putea fi mult mai mare şi operaţiunea de numărare a victimelor este în curs de desfăşurare", a adăugat sursa citată, confrom Agerpres.

„Vom avea un bilanţ mai precis al morţilor şi al militarilor răpiţi până la sfârşitul zilei", a declarat această sursă.

Convoiul militar plecase luni dimineaţă din Maiduguri, capitala Borno, şi se îndrepta spre tabere unde îşi au baza jihadiştii cu scopul de a le ataca, a explicat agenţiei franceze de presă un membru al miliţiilor civile care luptă de partea armatei nigeriene.

Contactat de AFP, un purtător de cuvânt al armatei nu a dorit să se exprime asupra acestui atac.

Combatanţii ISWAP, filială a Boko Haram afiliată grupării Statul Islamic din august 2016, şi-au intensificat atacurile împotriva forţelor armate şi au ucis zeci, dacă nu chiar sute, de soldaţi nigerieni.

Conflictul între forţele armate nigeriene şi Boko Haram s-a soldat cu 35.000 de morţi din 2009 şi până în prezent şi două milioane de persoane nu se pot încă întoarce la casele lor. Conflictul s-a extins în Niger, Ciad şi Camerun.

Mai multe articole din secțiunea Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră