New York şi New Jersey declară stare de urgenţă înaintea unui ciclon Nor’easter. Vine cu inundații
Un puternic ciclon Nor’easter va aduce în acest weekend inundaţii, rafale puternice de vânt şi ploi torenţiale în zonele situate de-a lungul Coastei de Est a Statelor Unite ale Americii, din oraşul Maine până în capitala Washington, conform prognozelor.
Concertele programate în New York City şi Massachusetts, unde Ed Sheeran, Alicia Keys şi Lenny Kravitz urmau să cânte în faţa a zeci de mii de spectatori, au fost anulate din cauza condiţiilor meteorologice, transmite sâmbătă Reuters.
New York şi New Jersey declară stare de urgenţă înaintea unui ciclon Nor’easter. Vine cu inundații
Guvernatorii statelor New York şi New Jersey au declarat starea de urgenţă în comitatele care, potrivit prognozelor, vor fi cele mai afectate de furtună, inclusiv în New York City.
Citește și: Ciclonul Adel lovește România și aduce fenomene meteo extreme la final de noiembrie
"Luaţi această furtună în serios", a declarat vineri guvernatoarea statului New York, Kathy Hochul, pe reţeaua socială X.
Administraţia Federală a Aviaţiei a anunţat vineri că zborurile de pe toate cele trei aeroporturi majore din zona New York City ar putea fi perturbate de vântul puternic.
American Airlines, JetBlue şi United Airlines au renunţat la taxele pentru modificarea zborurilor eligibile, încurajând clienţii să-şi amâne călătoriile programate de vineri până duminică, în nord-est.
Citește și Un nou ciclon ajunge deasupra României și aduce frig, ploi abundente. Temperaturi și mai mici
Serviciul Naţional de Meteorologie (NWS) a precizat că sunt aşteptate vânturi de până la 88,5 km/h în unele zone, care ar putea îngreuna conducerea autovehiculelor.
Autorităţile din New York au avertizat cu privire la posibile inundaţii ale subsolurilor, pene de curent şi perturbări ale traficului.
Compania feroviară americană de pasageri Amtrak a avertizat că serviciile sale ar putea fi perturbate în nord-est din cauza furtunii.
Festivalul în aer liber Global Citizen din Central Park, Manhattan, programat pentru sâmbătă, şi concertele lui Ed Sheeran din apropiere de Boston, de vineri şi sâmbătă, la care erau aşteptaţi peste 50.000 de spectatori, au fost anulate.
Liga de Baseball a reprogramat meciul de duminică de la Boston dintre Chicago Cubs şi Boston Red Sox pentru vineri, iar New York Yankees au mutat meciul de sâmbătă de pe teren propriu împotriva echipei Baltimore Orioles pentru vineri după-amiază.
Pe măsură ce Adunarea Generală a ONU se apropie de final, printre cei programaţi să ia cuvântul în faţa forului mondial în acest weekend se numără vicepreşedintele Chinei şi miniştrii de externe ai Canadei, Germaniei, Indiei şi Rusiei.
"ONU a rezistat întotdeauna şi a depăşit perioadele tulburi, atât în exteriorul, cât şi în interiorul clădirii", a declarat purtătorul de cuvânt al ONU, Stephane Dujarric, când a fost întrebat despre furtuna iminentă.
"Nor'easter" este un ciclon extratropical de mari dimensiuni care se deplasează de-a lungul Coastei de Est a Americii de Nord, denumit astfel datorită vânturilor puternice care suflă dinspre nord-est.