„Statul a preluat într-o primă fază protecţia din partea poliţiei pentru Alexei Navalnîi”, a spus un purtător de cuvânt al guvernului.
BKA este responsabil cu protecţia oficialilor guvernamentali germani, dar şi a invitaţilor străini în timpul vizitelor de stat.
Navalnîi, care se zbate între viaţă şi moarte, a fost dus cu un avion la Moscova joi şi apoi, sâmbătă, în Germania, pentru un tratament la Spitalul Charité din Berlin.
Echipa sa susţine că a fost otrăvit în Siberia. Medicii ruşi au afirmat în schimb că el ar putea suferi de o tulburare metabolică.
Între timp, producătorul de film care a organizat transportul din Siberia la Berlin pentru cel mai vehement critic al Kremlinului s-a declarat convins că Navalnîi va supravieţui.
„Din punctul meu de vedere, chestiunea crucială este dacă el va scăpa nevătămat şi va continua să îşi joace rolul de până acum”, a declarat Jaka Bizilj pentru tabloidul german Bild într-un interviu video apărut duminică.
„Dacă va scăpa nevătămat, aşa cum sperăm cu toţii, va fi cu siguranţă în afara arenei politice pentru cel puţin o lună sau două”, a adăugat el.
Purtătoarea de cuvânt a lui Navalnîi, Kira Iarmîş, s-a declarat surprinsă de comentariile producătorului de film, spunând că nimeni nu are acces la informaţii despre starea sa în acest moment, şi cu atât mai puţin cineva din afara cercului familial.
„Familia lui Alexei nu a cerut nimănui să relateze ceva presei despre starea sa de sănătate”, a scris ea luni dimineaţă pe canalul de ştiri al serviciului de mesagerie Telegram.
„În acest moment, nu există detalii noi despre starea de sănătate a lui Alexei. Le cerem tuturor să aibă răbdare şi să nu reacţioneze la comunicări neadevărate”, a adăugat ea, subliniind că informaţii autorizate nu pot fi oferite decât de către medici sau de către ea.
Navalnîi ar fi fost monitorizat îndeaproape de autorităţile ruse înainte de ceea ce susţinătorii săi spun că a fost un act deliberat de otrăvire.
„Amploarea supravegherii nu mă surprinde deloc. Noi aveam deja cunoştinţă de ea. Dar este uluitor că ei nu au ezitat să spună tuturor despre asta”, a scris Kira Iarmîş anterior pe Twitter.
Comentariile purtătoarei de cuvânt vin ca reacţie la o relatare din tabloidul rusesc Moskovski Komsomoleţ în care sunt detaliate activităţile lui Navalnîi în zilele de dinainte de a i se face rău şi de a intra în comă joi.