Motivul straniu pentru care Universitatea Harvard va plăti rudelor unor decedați 53.000.000 $. Ce au reclamat
Universitatea Harvard va plăti rudelor unor decedați suma de 53.000.000 $. În cadrul unui acord între părți, prestigioasa instituție, cotată pe primul loc în topul universităților din lume, a recunoscut faptele fostului director al morgii Facultății de Medicină de la Harvard.
Fondată în 1663, Universitatea Harvard din Cambridge, Massachusetts, SUA, s-a trezit în mijlocul unui uriaș și macabru scandal cauzat de faptele unui fost angajat.
Facultatea de Medicină din cadrul instituției a anunțat că a acceptat să plătească 53 de milioane de dolari pentru a soluționa acțiunile colective intentate de rudele donatorilor de cadavre ale căror rămășițe au fost vândute pe piața neagră de către fostul director al morgii.
Decanii Facultății de Medicină de la Harvard, George Q. Daley și Bernard S. Chang, au anunțat această evoluție într-o scrisoare adresată comunității.
Ei au calificat acțiunile fostului director al morgii, Cedric Lodge, drept „josnice, abominabile și o trădare flagrantă a valorilor noastre ca comunitate medicală”.
Fostul șef al morgii Facultății de Medicină Harvard vindea părți din cadavrele donate pentru studiu
În așteptarea aprobării instanței, Harvard a declarat că vor fi constituite două fonduri de despăgubire pentru acțiunile colective, în valoare totală de 53 de milioane de dolari, pentru soluționarea proceselor.
Un purtător de cuvânt al Facultății de Medicină de la Harvard a făcut referire joi la scrisoare atunci când a fost solicitat să comenteze și a declarat că nu are informații suplimentare de comunicat.
Acțiunile în justiție au fost intentate de 47 de rude ale persoanelor ale căror rămășițe ar fi putut fi manipulate necorespunzător și vândute, conform Associated Press.
Rămășițele fuseseră donate în scopuri de cercetare și educație. Harvard a declarat că nu poate stabili cu precizie rămășițele cărore ale donatori le-a furat Lodge.
Citește și: Top universități 2026: Harvard pe primul loc, iar primele 12 poziții sunt dominate de spațiul anglo-saxon
După ce acesta a fost pus sub acuzare în 2023, facultatea a declarat că a analizat informațiile furnizate de anchetatorii federali, împreună cu înregistrările care indicau momentul în care rămășițele donatorilor au fost trimise la incinerare și momentul în care Lodge se afla în campus, pentru a stabili care dintre donatori ar fi putut fi afectați.
Acordul acoperă rudele sau persoanele desemnate de cei care și-au donat rămășițele către Facultatea de Medicină Harvard între 1 ianuarie 2018 și 31 martie 2023.
Anul trecut, Lodge a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru furtul și vânzarea de părți ale corpului „ca și cum ar fi fost niște bibelouri”.
Autoritățile au declarat că Lodge se afla în centrul unui plan macabru în cadrul căruia expedia creiere, piele, mâini și fețe prelevate de la cadavre către cumpărători din Pennsylvania și din alte părți.
Vinovatul, condamnat la 8 ani de închisoare
Soția sa, Denise Lodge, a fost condamnată la puțin peste un an de închisoare pentru complicitate.
Alte șase persoane care au cumpărat rămășițe de la Cedric Lodge și-au recunoscut, de asemenea, vinovăția și au fost condamnate, potrivit Universității Harvard.
Citește și: Pentagonul rupe legăturile cu Universitatea Harvard. „Noi antrenăm războinici, nu wokesteri”
Într-unul dintre cazuri, Cedric Lodge a furnizat piele unui cumpărător pentru a fi tăbăcită și transformată în copertă de carte, o „realitate profund îngrozitoare”, a declarat procurorul adjunct al Statelor Unite, Alisan Martin, într-un document depus la tribunal.
După ce Universitatea Harvard termină de utilizat un cadavru donat pentru cercetare sau predare, acesta este de obicei returnat familiei sau incinerat.
Lodge a recunoscut că a prelevat părți ale cadavrului înainte de incinerare. Universitatea Harvard a declarat că acesta a acționat fără știrea sau permisiunea instituției.
În scrisoarea lor, Daley și Chang au afirmat că acțiunile lui Lodge „nu reflectă respectul pe care îl nutrim față de persoanele altruiste care își donează în mod dezinteresat cadavrele” către Programul de donare anatomică al universității.
„Ne reafirmăm profunda tristețe și empatia față de familiile donatorilor care ar fi putut fi afectate”, au spus aceștia.
Pe lângă plățile respective, Facultatea de Medicină Harvard a acceptat să furnizeze familiilor o declarație prin care condamnă acțiunile lui Lodge și rezumă îmbunătățirile aduse Programului de donare anatomică.
Citește și: Donald Trump mai dă o lovitură Universităţii Harvard: nu mai acceptă strudenți străini
De asemenea, facultatea intenționează să înființeze o bursă anuală de ajutor financiar pentru studenții la medicină, începând cu anul universitar 2027-2028, pentru a onora donatorii anatomici.
Harvard a declarat că a pus în aplicare recomandările unui grup de experți externi numiți în 2023 pentru a revizui programul, după ce Lodge a fost pus sub acuzare.