luni 06 octombrie
EUR 5.0886 USD 4.3619
Abonează-te
Newsweek România

Mongolia: Un adolescent suspectat de ciumă bubonică a decedat

Data publicării: 12.07.2020 • 19:49 Data actualizării: 12.07.2020 • 19:50

Un adolescent în vârstă de 15 ani suspectat de infecţie cu bacteria care provoacă ciuma bubonică a murit duminică în provincia Gong-Altai din vestul Mongoliei, potrivit Centrului Naţional pentru Boli Zoonotice (NCZD), citat de agenţia Xinhua.

Adolescentul ar fi consumat carne de marmotă cu puţin timp înaintea decesului, a precizat NCZD.

Centrul cu sediul în capitala Ulan Bator a precizat că luni vor fi primite rezultatele analizelor probelor prelevate de la persoana decedată.

În urma decesului suspect a fost impusă carantina în cinci zone din provincia Govi-Altai.

Două cazuri de ciumă bubonică au fost confirmate recent în provincia vecină Khovd, pacienţii fiind doi fraţi care au mâncat carne de marmotă.

Cazul adolescentului de 15 ani a fost semnalat luni.

Ciuma bubonică este o afecţiune bacteriană răspândită de purici care trăiesc pe corpul rozătoarelor sălbatice, precum marmotele. Poate ucide o persoană adultă în mai puţin de 24 de ore dacă nu este tratată la timp, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Serviciile sanitare ruse au anunţat miercuri că au demarat o campanie de depistare a ciumei bubonice în rândul populaţiei de rozătoare din republica Bureatia, o regiune care are graniţă comună cu Mongolia. "Populaţii de rozătoare au fost testate în zonele frontaliere cu Mongolia pentru a detecta prezenţa bacteriei pestei", au anunţat reprezentanţii filialei locale din cadrul Agenţiei sanitare ruse Rospotrebnadzor, într-un comunicat publicat pe site-ul său oficial. "Până acum, rezultatele testelor serologice, bacteriologice şi PCR (teste prin reacţie de polimerizare în lanţ) efectuate în 2020 pentru a detecta o eventuală prezenţă a antigenului ciumei au fost negative", au adăugat ei.

În nordul Chinei, autorităţile din oraşul Bayannur, situat în regiunea autonomă Mongolia Interioară, au descoperit recent un caz de ciumă bubonică la un cioban.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat marţi că urmăreşte cu atenţie cazurile de ciumă bubonică, subliniind că situaţia actuală nu prezintă un risc sporit şi este "bine gestionată".

Mai multe articole din secțiunea Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră