sâmbătă 18 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3489
Abonează-te
Newsweek România

Moneda euro în România, un vis greu de realizat. Iohannis: „Încă nu îndeplinim criteriile”

Data publicării: 23.03.2023 • 14:34 Data actualizării: 23.03.2023 • 14:45
Președintele României Klaus Iohannis - Foto Colaj: Profimedia Images
Președintele României Klaus Iohannis - Foto Colaj: Profimedia Images

Președintele Klaus Iohannis a declarat că în acest moment țara noastră nu îndeplinește criteriile de aderare la zona euro.

Mai mult, șeful statului spune că este „un pic riscant să dăm un termen” când am putea adopta moneda euro.

Moneda euro în România, un vis greu de realizat. Iohannis: „Încă nu îndeplinim criteriile”

„În condiţiile în care avem crize suprapuse, criză energetică, avem probleme majore cu industria europeană, căutăm soluţii pentru competitivitate europeană, avem o inflaţie mare, este destul de complicat de dat un termen.

Eu nu cred că în acest moment este realist pentru România să fixeze orice termen pentru intrarea în Zona Euro. Criteriile pentru intrarea în Zona Euro sunt cunoscute, sunt multe criterii. Există o perioadă de preaderare.

Citește și: VIDEO Demonstrație de forță în fața lui Putin. Bombardiere US B-52, flancate și de avioane românești

Eu cred că în acest moment România încă nu îndeplineşte aceste criterii şi, atunci când vom îndeplini majoritatea criteriilor, putem să începem să ne facem un plan mai concret când să intrăm în Zona Euro, dar acum mie mi se pare un pic riscant să dăm un termen", a spus şeful statului, aflat la Bruxelles”, a declarat Klaus Iohannis la Bruxelles.

Citește și: Ciolacu, despre pensiile speciale: Dacă luăm ad literam ce ne-am asumat în PNRR, depopulăm MApN, MAI

Câciu: Anul 2029, o posibilă țintă pentru aderarea la euro

Anul 2029 este o ţintă viabilă pentru aderarea la euro, dar cea mai importantă este convergenţa reală despre care foarte puţină lume vorbeşte, a afirmat anul trecut ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.

„Mi-aş dori să nu ne mai ascundem în spatele crizelor pentru obiectivele strategice ale României. Am ajuns într-o situaţie ca deficitul de cont curent să fie mai mare decât deficitul public. Nu mai spun de puseul inflaţionist care ne-a scos din orice zona de convergenţă nominală. Eu cred că aici trebuie să avem o discuţie serioasă, instituţional vorbind, cu comitetul care se ocupă de aderarea la Zona Euro şi să ne fixăm un target transpartinic pe care nimeni să nu-l mai încalce.

Din punctul meu de vedere, anul 2029 este o ţintă viabilă (pentru aderarea la euro, n.r.).

Dincolo de criteriile nominale de convergenţă pe care evident pe termen mediu de timp le putem îndeplini până la urmă, pe elementul de datorie însă suntem în zona fericită faţă de alte state europene care deja nu-l mai îndeplinesc. Cea mai importantă este convergenţa reală despre care foarte puţină lume vorbeşte. Convergenţa reală este cea care îţi dă de fapt puterea de cumpărare, competitivitatea cu care tu vii ca ţară versus alte ţări într-o piaţă unică europeană, cu o monedă unică.

Nu mai ai niciun fel de instrument colateral de intervenţie pe zona aceasta de echilibru şi rămâne propria ta valoare. Valoarea noastră trebuie să se ducă sus pentru ca să putem să intrăm. Este o chestiune de logică. Orice strategie de convergenţă reală trebuie să se raporteze la ce va însemna competiţia peste 5, 6, 10 ani”, a spunea Câciu la începutul anului trecut, potrivit Agerpres.

Mai multe articole din secțiunea Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră