duminică 12 octombrie
EUR 5.0927 USD 4.3982
Abonează-te
Newsweek România

Momente critice pentru SUA și Europa: Harris și Trump, în ultima luptă care ne va decide viitorul

Data publicării: 04.11.2024 • 14:58 Data actualizării: 04.11.2024 • 15:18
Momente critice pentru SUA și Europa: Harris și Trump, în ultima luptă care ne va decide viitorul - Foto: Profimedia images
Momente critice pentru SUA și Europa: Harris și Trump, în ultima luptă care ne va decide viitorul - Foto: Profimedia images

Momente critice pentru SUA și Europa: Harris și Trump, în ultima luptă care ne va decide viitorul. Pe măsură ce americanii se pregătesc să aleagă viitorul președinte, tensiunile legate de războiul din Ucraina pun presiune pe relațiile transatlantice.

Liderii europeni sunt îngrijorați de o posibilă reorientare a sprijinului SUA sub o administrație pro-Trump. În acest context, Viktor Orban, prieten al lui Trump și Putin insistă că Europa nu poate purta singură povara războiului.

Momente critice pentru SUA și Europa: Harris și Trump, în ultima luptă care ne va decide viitorul

În contextul alegerilor prezidențiale din SUA, vicepreședintele Kamala Harris și fostul președinte Donald Trump își fac ultimele apeluri către electorat pentru a-i convinge pe americani să-i voteze.

Harris, care ar putea deveni prima femeie președinte a Americii, a participat la mitinguri în state-cheie precum Georgia, Carolina de Nord și Michigan. Una dintre liniile sale de campanie este că Trump reprezintă o amenințare pentru democrația americană și nu numai. Afirmație cu care sunt de acord și majoritatea statelor europene.

La rândul său, Trump, care își dorește o revenire spectaculoasă la Casa Albă după înfrângerea din 2020, promite o transformare radicală a guvernului și noi războaie comerciale în numele politicii „America First”. În vârstă de 78 de ani, Trump și-a continuat campania în Wisconsin, Carolina de Nord, Virginia, Pennsylvania și Georgia, cu doar câteva zile înainte de Ziua Alegerilor, pe fondul unui record de peste 70 de milioane de voturi exprimate anticipat.

În Europa, premierul ungar Viktor Orban, un admirator al dictatorului rus Vladimir Putin și admirator a lui Trump a declarat că un președinte american pro-pace (așa cum îl consideră pe Trump n.red) ar putea forța UE să se reorienteze în privința poziției față de războiul din Ucraina.

Citește și: Ce femeie misterioasă îl poate ajută pe Trump să o învigă pe Harris. A făcut-o și contra lui Hillary

„Dacă America devine pro-pace, Europa nu poate rămâne pro-război”, a spus Orban, cu referire la o posibilă victorie a lui Trump. Orban a precizt că „Europa nu poate purta singură povara războiului” și că această problemă va fi dezbătută la reuniunea Comunității Politice Europene de la Budapesta.

Mulți lideri europeni și-au exprimat îngrijorarea cu privire la efectele unei posibile reorientări a politicii SUA față de Ucraina sub o administrație Trump, care a criticat frecvent sprijinul oferit Ucrainei și a afirmat că ar putea pune capăt conflictului în 24 de ore în "termenii rusești" - respectiv cedarea teritoriilor și interzicerea aderării la NATO.

Citește și: Avertismentul lui Trump pentru Europa, dacă va ajunge președinte: „Veți plăti un preț mare”

„O victorie a lui Trump ar crea riscuri grave. Situația ar fi alarmantă”, a declarat fostul ambasador ucrainean în SUA, Oleg Șamșur, care și-a manifestat temerile legate de posibilele consecințe asupra Ucrainei.

Ungaria, care deține în prezent Președinția Consiliului UE, a tensionat relațiile cu Bruxelles-ul din cauza legăturilor strânse ale lui Orban cu Rusia, accentuând astfel divergențele din interiorul UE cu privire la sprijinul pentru Ucraina.

Mai multe articole din secțiunea Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră