Misterul mănăstirii suspendate la 1.200 de metri trezește fiori. Sfinții de pe icoane sunt pictați fără ochi
Acest altar ortodox din zona Trabzon a fost timp de secole unul dintre cele mai importante locuri religioase de pe coasta Mării Negre, iar cu originea sa este asociată o legendă despre doi călugări, Fecioara Maria și o icoană făcătoare de minuni.
Conform tradiției , istoria mănăstirii începe în secolul al IV-lea. Doi călugări, Barnaba și Sofronie, se presupune că au avut independent unul de celălalt o viziune a Maicii Domnului care i-a îndrumat spre muntele de deasupra Trabzonului.
Legenda spune că acolo au găsit o peșteră și o icoană a Fecioarei, despre care se crede că a fost pictată de apostolul Luca. Au fondat un sanctuar în acel loc, care s-a transformat într-un complex mănăstiresc mare în secolele următoare.
Sumela este dedicată Maicii Domnului, iar numele ei este cel mai adesea asociat cu termenul grecesc „Melas”, adică „negru”, după muntele pe care a fost construită.
O singură privire asupra orașului Sumela este suficientă pentru a înțelege de ce a devenit unul dintre cele mai recunoscute repere din această parte a Turciei.
Complexul este adaptat unei stânci aproape verticale. Centrul său este reprezentat de o biserică situată lângă o peșteră naturală, în timp ce în jurul ei se află capele, chilii monahale, o bibliotecă, bucătării și alte încăperi.
Icoana Foto: Profimedia
De-a lungul îndelungatei sale istorii, mănăstirea a fost extinsă și renovată de mai multe ori. O perioadă deosebit de semnificativă începe în secolul al XIII-lea, în timpul Imperiului Trebizond și al dinastiei Comnenilor, când Sumella a dobândit o mare parte din aspectul pentru care este cunoscută astăzi.
Nici sosirea otomanilor nu a marcat sfârșitul acesteia. După cucerirea Trabzonului în 1461, mănăstirea a continuat să funcționeze, iar sultanii otomani i-au confirmat drepturile și privilegiile.
De ce sfinții de pe fresce nu au ochi Atenția specială a vizitatorilor este atrasă de frescele de pe pereții bisericii rupestre. Acestea înfățișează scene din viața lui Iisus Hristos și a Fecioarei Maria, precum și numeroase scene biblice.
Totuși, la multe figuri de sfinți ochii sunt deteriorați sau complet îndepărtați.
O parte din fresce a avut de suferit în lunga perioadă în care mănăstirea a fost abandonată și neprotejată, iar pagubele au fost cauzate și de mâini omenești. Există, de asemenea, o poveste legată de Sumela conform căreia unii vizitatori au îndepărtat părți din vopsea de pe fresce, deoarece credeau că acestea au puteri vindecătoare.
Din cauza vandalismului, a condițiilor meteorologice și a deceniilor de expunere, multe scene prezintă astăzi semne vizibile de deteriorare.
Abandonat după evenimentele dramatice ale secolului XX Viața monahală s-a încheiat la începutul secolului al XX-lea, într-o perioadă de mari schimbări politice și demografice în regiune. După schimbul de populație dintre Grecia și Turcia din anii 1920, Sumela a rămas fără o comunitate monahală.
A fost abandonat timp de decenii, dar în timp a devenit un important reper turistic și cultural-istoric.
Din cauza riscului de alunecări de teren și a necesității unor renovări majore, complexul a fost închis vizitatorilor în 2015. Au urmat lucrări solicitante de stabilizare a rocilor și de restaurare a clădirilor, după care Sumela a fost redeschisă treptat publicului.
Astăzi, mănăstirea este una dintre cele mai faimoase atracții din zona Trabzon și are un loc special pentru credincioșii ortodocși. De sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, slujbele religioase se țin în Sumela, cu permisiune specială din partea autorităților turce.
Totuși, locația este cea care face ca această mănăstire să fie de neuitat. Înconjurată de păduri și munți, la aproximativ 1.200 de metri deasupra nivelului mării, Sumela încă arată ca o clădire care sfidează gravitația și timpul după mai bine de o mie de ani.
