„Respectăm alegerea poporului american. Îi felicităm pe Joe Biden şi pe Kamala Harris”, a declarat în timpul conferinţei de presă zilnice purtătorul de cuvânt al ministerului chinez Wang Wenbin. „Înţelegem că rezultatele alegerilor SUA vor fi stabilite în conformitate cu legile şi procedurile SUA”, a adăugat el.
În timp ce numeroşi lideri din lumea întreagă l-au felicitat pe Joe Biden, fostul vicepreşedinte al lui Barack Obama, de sâmbătă 7 noiembrie, China a întârziat să-i recunoască victoria, afirmând că vrea să aştepte rezultatele definitive ale scrutinului.
Lentoarea reacţiei chineze ar putea însemna că Beijingul miza pe realegerea lui Donald Trump, perceput de mulţi în China ca cineva care a slăbit SUA şi Occidentul, chiar dacă el a contribuit major la deteriorarea relaţiilor sino-americane, declanşând un război comercial transpacific, notează AFP.
De asemenea, regimul comunist chinez s-ar putea aştepta din partea lui Joe Biden la presiuni crescânde asupra problemelor ce ţin de drepturile omului, potrivit unor experţi.
În timpul campaniei electorale, Joe Biden l-a criticat în termeni duri pe preşedintele chinez Xi Jinping. „Este un tip care nu are niciun os democratic în scheletul său”, a spus Biden, potrivit AFP.
Deocamdată, Xi Jinping nu l-a felicitat personal pe democrat.