Mină antidesant descoperită în mare, lângă Vadu. Scafandrii intervin acum. MApN anunță că un obiect suspect, cel mai probabil o mină marină, a fost găsit pe o plajă, în apropiere de Vadu. Zona a fost securizată, iar mina va fi neutralizată.
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a transmis că “Forțele Navale Române au activat o echipă de scafandri EOD, de la Centrul 39 Scafandri, pentru a interveni în zona Grindului Chituc".
Mină antidesant descoperită în mare, lângă Vadu. Scafandrii intervin acum
Aceasta "în urma primirii, în jurul orei 9.30, a unei sesizări, din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență Constanța, cu privire la un obiect suspect, eșuat pe țărm, în această zonă.
Din examinarea fotografiilor realizate la fața locului, obiectul este cel mai probabil o mină antidesantare, de tipul YaRM“.
Grindul Chituc separă apele Lacului Sinoe de cele ale Mării Negre și este o arie protejată din rezervația Biosferei Delta Dunării.
Citeşte şi: ALARMĂ pe litoralul din Bulgaria. Mină rusească pe plaja de la Balcic. Cum a fost eliminată?
Autoritățile au precizat că zona este monitorizată și securizată, pentru limitarea oricărui pericol.
“Scafandri militari EOD din cadrul Forțelor Navale vor interveni, în cel mai scurt timp, în conformitate cu procedurile specifice, pentru clasificarea și neutralizarea minei“, potrivit MApN.
Mai jos, tot comunicatul ministerului:
"Forțele Navale Române au activat o echipă de scafandri EOD de la Centrul 39 Scafandri pentru a interveni în zona Grindului Chituc, în urma primirii, în jurul orei 9.30, a unei sesizări din partea Inspectoratul pentru Situații de Urgență Constanța, cu privire la un obiect suspect eșuat pe țărm în această zonă.
Citeşte şi: Ce șanse sunt ca un turist venit pe litoral să atingă minele de război puse în Marea Neagră de Rusia
Din examinarea fotografiilor realizate la fața locului obiectul este, cel mai probabil, o mină anti-desantare, de tipul YaRM. Zona este monitorizată și securizată, la acest moment, de reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne, în vederea limitării oricărui pericol.
Foto: Wikipedia/MoserB/CC0 (imagine cu caracter ilustrativ)
Scafandri militari EOD din cadrul Fortelor Navale vor interveni, în cel mai scurt timp, în conformitate cu procedurile specifice, pentru clasificarea și neutralizarea minei."
Mina antipersonal (APL) este concepută pentru a fi utilizată împotriva oamenilor, spre deosebire de o mina antitanc, care vizează vehiculele. APL sunt clasificate în mine de explozie și mine de fragmentare.