Militarii azeri folosesc drone israeliene în războiul cu Armenia pentru Nagornîi-Karabah

DE Adina Mutăr | Actualizat: 01.10.2020 - 21:25
sursă Ministerul Apărării Azerbaidjan

Hikmet Hajiiev, asistent al președintelui azer și șef de politică externă pentru președinția Azerbaidjanului a apreciat cooperarea în materie de securitate cu Israelul și mai ales „tehnologia cu ajutorul căreia au fost distruse mai multe piese de artilerie ale forțelor armene”.

SHARE

Hajiiev a declarat că țara sa a folosit tehnologia israeliană împotriva Armeniei într-o serie de bătălii care au avut loc pe teritoriul disputat, Nagornîi-Karabah, potrivit ynetnews.

„Apreciem foarte mult cooperarea cu Israelul, în special cooperarea în materie de securitate și tehnologia cu ajutorul căreia am repurtat victorii”, a declarat Hajiiev, după care i-a îndemnat pe separatiștii armeni să „oprească ocupația” regiunii Nagornîi-Karabah.

Acesta a acuzat armata armeană că a efectuat atacuri cu rachete și artilerie împotriva Azerbaidjanului nu numai din zonele ocupate, ci și de pe teritoriul de frontieră armean, avertizând Armenia că, dacă atacurile nu vor fi oprite, Baku va distruge obiectivele militare de unde s-a deschis focul asupra civililor.

Până în prezent, Israelul s-a abținut de la comentarii publice cu privire la reizbucnirea conflictului dintre Azerbaidjan și Armenia.

Forțele armate azere au distrus mai multe baterii de artilerie ale armatei armene, ciocnirile de frontieră intrând în a cincea zi, a comunicat joi Ministerul Apărării al țării.

De asemenea, Ministerul a prezentat filmări cu distrugerea mai multor piese de artilerie armene în teritoriile ocupate din Azerbaidjan. Experții militari susțin că s-au folosit drone de fabricație israeliene, foarte performante.

.
Pierderile totale pentru armata armeană, de duminică, de când a izbucnit conflictul, până azi, potrivit Ministerului Apărării din Azerbaidjan, includ până la 200 de tancuri și alte vehicule blindate, 228 de piese de artilerie, mai multe sisteme de lansare a rachetelor și mortiere, 30 de mijloace de apărare antiaeriană, șase posturi de comandă și comandă-observare, cinci depozite de muniție, peste 110 vehicule și un sistem de rachete antiaeriene S-300, se arată în comunicat.

Liderii Franței, Rusiei și SUA au cerut joi Armeniei și Azerbaidjanului să înceteze lupta pe teritoriul disputat Nagornîi-Karabah, potrivit Politico.

Emmanuel Macron, Vladimir Putin și Donald Trump au făcut o declarație comună în calitate de copreședinți ai Organizației pentru Securitate și Cooperare din Grupul european Minsk, care urmărește să găsească o soluție pașnică la conflictul din Nagornîi-Karabah.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te