Putin se apropie de România. Rusia lansează rachete din Marea Neagră asupra civililor din Ucraina

DE Daniel Toșa | Actualizat: 07.04.2025 - 12:50
Putin se apropie de România. Rusia lansează rachete din Marea Neagră asupra civililor din Ucraina - Foto: Profimedia images
Putin se apropie de România. Rusia lansează rachete din Marea Neagră asupra civililor din Ucraina - Foto: Profimedia images

Forțele aeriene ucrainene au anunțat că Rusia a lansat opt rachete de croazieră Kalibr din Marea Neagră, în ciuda unui presupus armistițiu convenit la finalul lunii martie, în cadrul discuțiilor dintre Statele Unite și Rusia la Riad.

SHARE

Șase rachete Kalibr au fost interceptate de sistemele de apărare ucraineană, iar lansările constituie, potrivit autorităților de la Kiev, o încălcare flagrantă a înțelegerilor diplomatice între Rusia, SUA și Ucraina.

Putin se apropie de România. Rusia lansează rachete din Marea Neagră asupra civililor din Ucraina

Acordul de la Riad, încălcat la doar câteva zile după semnare
În urma negocierilor din 24 martie 2025, administrația președintelui american Donald Trump a anunțat că părțile implicate au convenit să asigure siguranța navigației în Marea Neagră, să evite escaladarea militară și să nu folosească navele comerciale în scopuri tactice.

Cu toate acestea, la doar o zi după summit, Rusia a transmis că va respecta încetarea focului doar în schimbul ridicării unor sancțiuni internaționale.

Potrivit surselor oficiale, aceste condiții nu au fost discutate nici cu Ucraina, nici în timpul negocierilor directe dintre SUA și Rusia, potrivit militarnyi.com

Sursa foto: Profimedia images - Caracter ilustrativ

Citește și: Dughin anunță hegemonia Rusiei în Europa: "Putinismul a învins în SUA. Europa de Est va fi rusească"

Rusia cere ridicarea sancțiunilor, inclusiv reconectarea la SWIFT

Printre cerințele exprimate ulterior de Moscova se numără eliminarea sancțiunilor asupra Rosselkhozbank și altor instituții bancare implicate în exportul de produse agricole, reconectarea acestora la sistemul bancar SWIFT, dar și relaxarea restricțiilor asupra companiilor care produc, transportă sau asigură alimente și îngrășăminte.

De asemenea, Rusia a cerut servicii portuare nerestricționate pentru navele sub pavilion rus implicate în transporturi agricole.

Îndeplinirea acestor cerințe nu ar putea fi decisă unilateral de SUA, fiind necesară și cooperarea țărilor din Uniunea Europeană, în special a Belgiei, acolo unde se află sediul sistemului SWIFT.

Citește și: Când ar putea fi invadată România de trupele lui Putin? Spionajul german are anul exact

Ucraina: „Armistițiul nu include infrastructura civilă”

Pe 4 aprilie, Dmytro Pletenchuk, purtătorul de cuvânt al Marinei ucrainene, a declarat că forțele ruse păreau să respecte, în general, încetarea focului.

Cu toate acestea, a subliniat că Rusia nu a respectat principala condiție a armistițiului – încetarea atacurilor asupra infrastructurii portuare civile.

"Atacul coordonat cu rachete și drone din 6 aprilie arată că reducerea anterioară a atacurilor nu a făcut parte dintr-o strategie reală de pace, ci a fost, cel mai probabil, o coincidență", a precizat Pletenchuk.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te