Marea Britanie nu va permite Ucrainei să lovească ținte din Rusia cu Storm Shadow, fără acordul SUA

DE Daniel Toșa | Actualizat: 17.09.2024 - 09:51
Marea Britanie nu va permite Ucrainei să lovească ținte din Rusia cu Storm Shadow, fără acordul SUA - Foto: Profimedia images
Marea Britanie nu va permite Ucrainei să lovească ținte din Rusia cu Storm Shadow, fără acordul SUA - Foto: Profimedia images

Marea Britanie nu va permite Ucrainei să lovească ținte din Rusia cu Storm Shadow, fără acordul SUA. Marea Britanie nu va autoriza Ucraina să utilizeze rachete cu rază lungă de acțiune împotriva țintelor din Rusia fără aprobarea Statelor Unite

SHARE

Potrivit unui raport publicat de The Times, Marea Britanie nu va lua o decizie unilaterală în privința acordării permisiunii Ucrainei de a lovi ținte rusești cu rachete cu rază lungă de acțiune, cum ar fi cele de tip Storm Shadow.

Marea Britanie nu va permite Ucrainei să lovească ținte din Rusia cu Storm Shadow, fără acordul SUA

Decizia este strâns legată de utilizarea sistemelor de ghidare americane, considerate esențiale pentru precizia loviturilor. Fără aprobarea SUA, Marea Britanie rămâne categorică și nu va permite utilizarea acestor rachete pe teritoriul Rusiei.

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a făcut apel către Marea Britanie și Statele Unite să acționeze mai hotărât și să depășească „temerile” legate de escaladarea conflictului.

Totodată, cinci foști miniștri ai apărării din Marea Britanie, alături de fostul premier Boris Johnson, au cerut actualului premier, Keir Starmer, să acționeze independent și să autorizeze utilizarea armelor, argumentând că orice întârziere ar putea încuraja și mai mult agresiunea Kremlinului.

Citește și: NATO: Aliaţii să decidă individual privind utilizarea rachetelor cu rază lungă de către Ucraina

O decizie în acest sens este de așteptat să fie discutată în cadrul Adunării Generale a ONU de la New York. 

Marea Britanie lasa "ușa" întredeschisă

Premierul britanic, Keir Starmer, a declarat că încă nu s-a luat o decizie finală în privința utilizării rachetelor Storm Shadow împotriva țintelor din adâncul teritoriului rus, dar a lăsat să se înțeleagă că sunt posibile "noi evoluții" în viitorul apropiat, potrivit Pravda.ua.

Citește și: Război Ucraina: Zelenski pregătește vizita în SUA și ”planul de victorie”. Ce pretenții poate avea

Anterior, The Guardian raportase că aliații occidentali, inclusiv SUA și Marea Britanie, ar fi fost de acord să permită Ucrainei să lovească ținte militare din Rusia folosind rachete Storm Shadow, una dintre solicitările principale ale Kievului.

Până acum, Casa Albă nu a făcut niciun anunț oficial în privința schimbării politicii sale legate de utilizarea rachetelor cu rază lungă de acțiune pe teritoriul Federației Ruse.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te