Maiorul Serghei Volina, din subteranele uzinei Azovstal, încrezător că vor fi evacuați

DE Adina Mutăr | Actualizat: 29.04.2022 - 19:19
Maiorul Serghei Volina, din subteranele uzinei Azovstal, încrezător că vor fi evacuați /foto: facebook
Maiorul Serghei Volina, din subteranele uzinei Azovstal, încrezător că vor fi evacuați /foto: facebook
Civili în subteranele uzinel Azovstal din Mariupol/foto: social media
Civili în subteranele uzinel Azovstal din Mariupol/foto: social media

Maiorul Serghei Volina, comandantul Brigăzii 36 Marină, care apără, împreună cu Batalionul Azov, ultima redută a orașului port Mariupol, este încrezător că Zelenski vor evacua supraviețuitorii din subteranele uzinei Azovstal.

SHARE

„Am visat că Ucraina era un stat în care un soldat este prieten al președintelui!
Întotdeauna am iubit Ucraina. Probabil am primit acea dragoste cu laptele matern. A proteja este natura mea, care se manifestă încă din copilărie. Nu contează cât de puternic a fost dușmanul meu - sufletul meu a căutat întotdeauna dreptatea! Despre ce este vorba? Și despre faptul că în ultimele două luni am comunicat personal cu președintele Ucrainei, sunt atât convorbiri telefonice, cât și mesaje SMS în miez de noapte, ca prieteni adevărați care se susțin reciproc într-un moment dificil. Se pare că visul meu a devenit realitate, soldatul și președintele sunt prieteni!

Și acum, așa cum spune prietenul meu: „Nu avem timp să visăm. Noi nu avem un vis, avem un țel ucrainean! Ne vom recupera oamenii. De ce sunt sigur de asta? Pentru că totul este posibil în Ucraina!"

Obișnuiam să am încredere în prieteni! Din partea mea, garantez că pușcașii marini vor face imposibilul - posibil!

Ucraina este Mariupol!”, a scris maiorul Volina pe Facebook, în timpul asediului feroce și bombardamentelor continue instituite armata rusă ocupantă.

La rândul său, și soția comandantului a adresat un apel comunității internaționale, arătând realitatea tragică din subteranele uzinei Azovstal, unde mii de civili au căutat adăpost.


„Dragă comunitate mondială!

Eu, Kravtsova Marina, soția comandantului uneia dintre unități, Brigada 36 Marină numită după contradmiralul Mihail Bilinski, care, împreună cu luptătorii regimentului special „Azov” și alți militari, este înconjurată de ruși. De peste 64 de zile, rușii au creat condiții inumane, continuând să bombardeze uzină Azovstal, singura pe care nu o controlează în orașul ocupat 98%.

Mii de civili, majoritatea copii, nou-născuți, femei și bătrâni, sunt obligați să se ascundă în uzina Azovstal, pentru că timp de 64 de zile sunt sub focul rachetelor 24 de ore din 24, foc de artilerie și bombardamente aeriene puternice.

Sute de soldați răniți, salvați de pe câmpul de luptă, mor în agonie din cauza lipsei condițiilor și medicamentelor adecvate.

Într-o situație de genul acesta este necesară evacuarea, care încă nu este posibilă, aprovizionarea cu logistică și arme. Nu a mai rămas nimic pentru existența fizică: nici mâncare, nici apă, nici îngrijiri medicale necesare.

La 21.04.2022, Vladimir Putin a promis să nu ia cu asalt uzina Azovstal, dar, în aceeași zi, cu sprijinul aviației, armelor de artilerie diverse sisteme, tancuri și blindate, au atacat cecenii lui Ramzan Kadîrov. Apărarea fabricii „Azovstal” a ripostat. Continuă bombardamentele aviatice și de artilerie.

În fiecare zi sunt pierderi ireversibile, zilnic se înregistrează zeci de răniți și morți.

Comandamentul militar, care protejează acum orașul Mariupol, a lansat un apel către întreaga lume, spunând că sunt gata să părăsească orașul dacă li se oferă garanții de securitate pentru retragerea personalului garnizoanei, răniți și civili care au rămas acolo.

Dar, întrucât Rusia nu și-a respectat niciodată promisiunile de a crea coridoare umanitare sigure din orașul Mariupol, eu, în numele tuturor mamelor, soțiilor și copiilor apărătorilor noștri, apelez la voi, comunitatea mondială, pentru ajutor.

Vă rugăm să ajutați la evacuarea răniților, salvarea civililor și extragerea ultimilor militari ai garnizoanei aflați în uzina Azovstal din Mariupol.

Ajutați la răspândirea conștientizării acestei tragedii și salvați mii de oameni care luptă cu disperare cu moartea în fiecare zi și care încă mai cred în calm și pace în Ucraina.

Cu sinceritate, Marina Kravtsova.”

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, şi preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, au discutat joi la Kiev despre eforturile de creare a unor coridoare umanitare de evacuare din Mariupol.

Aceștia au discutat propuneri de asistență umanitară și de evacuare a civililor din zonele de conflict, în special privind situația din orașul-port asediat Mariupol, unde mii de civili și trupe ucrainene rămân în subteranele oțelăriei Azovstal.

„Președintele rus a fost de acord, în principiu, cu implicarea Organizației Națiunilor Unite și a Comitetului Internațional pentru Crucea Roșie în evacuarea civililor din uzina Azovstal din Mariupol”, se arată într-un raport emis de purtătorul de cuvânt al său, Stephane Dujarric.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te