Macron amenință Rusia după atacul devastator din orașul ucrainean Krivoi Rog. Atacul a ucis 20 de persoane, inclusiv nouă copii, a anunțat The Guardian.
Macron amenință Rusia cu „acțiuni în forță” dacă Putin continuă să refuze pacea în Ucraina
În ciuda eforturilor Statelor Unite și ale altor țări europene de a mediatiza un acord de pace în Ucraina, Rusia continuă să comită atacuri asupra civililor, inclusiv asupra copiilor, a declarat Macron.
"În gândurile mele se află copiii și toți civilii care au căzut victime ale atacurilor sângeroase efectuate de Rusia, inclusiv pe 4 aprilie, în Krivoi Rog", a transmis Macron prin intermediul platformei X.
"Este esențial să se obțină o încetare a focului cât mai curând posibil și să se întreprindă acțiuni puternice dacă Rusia continuă să câștige timp și să refuze pacea", a adăugat el.
Sursa foto: Profimedia images
Citește și: Putin nu acceptă pacea lui Trump. Vrea să păstreze capacitatea de a lovi Ucraina din Marea Neagră
Președintele francez a declarat că, în ciuda acceptării de către Ucraina a unei propuneri de încetare completă a focului, propusă de președinte american Donald Trump, și a eforturilor europene pentru pace, "Rusia continuă războiul cu o intensitate reînnoită, ignorând complet suferința civililor".
🚨🇺🇦💥🇷🇺 Al menos 26 personas, incluidos 6 niños, murieron por el ataque con misiles rusos contra un barrio residencial en la ciudad ucraniana de Krivói Rog, cerca de un parque infantil
— Tribuna Digital7 (@TribunaLibreES) April 5, 2025
Más de 50 personas resultaron heridas. pic.twitter.com/6BRTSK2VZn
"Rusia vrea să păstreze opțiunea de a reaprinde războiul"
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că atacurile rusești, care au fost lansate din Marea Neagră duminică, demonstrează de ce Moscova refuză o încetare necondiționată a focului.
Citește și: Rusia respinge propunerile SUA pentru pace în Ucraina: Cauzele profunde ale acestui conflict lipsesc
"Vor să își păstreze capacitatea de a lovi orașele și porturile noastre de pe mare", a explicat Zelenski.
El a adăugat că o încetare a focului în zona mării este esențială pentru securitatea generală și pentru apropierea unui acord de pace. "Vladimir Putin nu vrea să încheie acest război; el caută modalități de a păstra opțiunea de a-l reaprinde oricând, cu și mai mare forță", a mai spus Zelenski.
Rusia a intensificat atacurile aeriene asupra Ucrainei, lansând un atac "masiv" cu rachete și drone, soldat cu moartea a două persoane.
"Presiunea asupra Rusiei este încă insuficientă", a adăugat președintele ucrainean, subliniind necesitatea unei reacții internaționale mai ferme.