Iubita sa, Noor Alfallah, în vârstă de 29 de ani, a născut un băieţel, care poartă numele Roman Pacino, a declarat pentru AFP agentul starului de cinema, Stan Rosenfield.
Legenda „Scarface”, în culmea fericirii la 83 de ani
Al Pacino a făcut istorie în cinematografie cu rolurile din filmele "Naşul", "Scarface" sau "Obsesia" şi a câştigat un Oscar pentru rolul principal interpretat în "Parfum de femeie" (1993) .
Al Pacino are, din relaţiile anterioare, alţi trei copii, care acum sunt adulţi.
Al Pacino în filmul „Scarface” - Foto: Profimedia Images
Citește și: NATO oferă garanții de securitate Ucrainei până după război, când va putea adera la Alianță
În luna mai, o altă legendă a cinematografiei americane, Robert De Niro (79 de ani), a dezvăluit că a devenit de puţină vreme tatăl celui de-al şaptelea copil al său.
Citește și: Medicul care cere salarii mai mari în spitale câștigă 3.000€/lună, de 4 ori mai mult ca un profesor
Inițial, actorul din „Scarface” nu a crezut-o pe iubita sa și i-a cerut să facă un test de paternitate prin care să demonstreze acest lucru.
Al Pacino u credea că poate să o lase însărcinată pe prietena sa de 29 de ani, sau pe oricine altcineva, deoarece avea probleme medicale care, în mod normal, ar împiedica un bărbat să lase o femeie însărcinată și i-a cerut iubitei sale să facă un test de paternitate pentru a dovedi că noul prunc care urmează se vină pe lume este al lui, a relatat joi TMZ.
Alfallah, iubita lui Pacino a acceptat acest lucru și a dovedit printr-un test de paternitate că el este tatăl copilului ei.