Kremlinul amenință cu apocalipsa dacă Occidentul oferă Ucrainei arme cu rază de acțiune lungă

DE Daniel Toșa | 19.01.2023 - 15:12
Kremlinul amenință cu apocalipsa dacă Occidentul oferă Ucrainei arme cu rază de acțiune lungă - FOTO: Profimedia

Kremlinul a avertizat joi că va avea loc o escaladare în Ucraina dacă Occidentul îi va oferi acestei țări prooccidentale mai multe arme capabile să lovească Rusia.

SHARE

"Potențial, acest lucru este extrem de periculos, va însemna aducerea conflictului la un nivel complet nou, ceea ce, desigur, nu va fi de bun augur din punctul de vedere al securității globale și paneuropene", a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Avertismentul Kremlinului vine în timp ce țările occidentale iau în considerare trimiterea de arme mai puternice în Ucraina.

Vineri, Statele Unite își vor reuni aliații la baza sa aeriană din Ramstein pentru o nouă rundă de discuții privind susținerea militară a Ucrainei.

Citește și: Putin și Gherasimov pregătesc un blitzkrieg în Ucraina cu 700.000 de soldați, la primăvară

Peskov a vorbit după ce ambasadorul Moscovei în Statele Unite, Anatoli Antonov, a declarat că Rusia va riposta dacă Ucraina va folosi arme furnizate de Occident pentru a viza Rusia sau peninsula Crimeea, anexată de la Ucraina în 2014.

"Ar trebui să devină evident pentru toată lumea: indiferent de armele pe care americanii sau NATO le furnizează regimului Zelenski, noi îl vom distruge", a spus el, referindu-se la președintele ucrainean.

Citește și: EXCLUSIV Câți migranți ce „amenințau Austria” au fost prinși în 2022 la granița României cu Ungaria 

Dmitri Medvedev „reînvie” apocalipsa nucleară

"Este pur și simplu imposibil să învingeți Rusia", a spus el în comentariile publicate de ambasadă.

El a spus că retorica americană cu privire la Ucraina devine "din ce în ce mai beligerantă".

Fostul președinte Dmitri Medvedev a avertizat că sprijinul continuu al Occidentului pentru Ucraina ar putea duce la un război nuclear.

"O putere nucleară care pierde într-un război convențional poate provoca izbucnirea unui război nuclear", a scris el.

"Puterile nucleare nu au pierdut conflicte majore de care depinde soarta lor".

Peskov a declarat că comentariile lui Medvedev sunt în conformitate cu doctrina nucleară a Rusiei, potrivit CNN.

Statele Unite vor trimite arme Ucrainei cu rază lungă de acțiune

Noul pachet, pe care Statele Unite ar trebui să îl anunțe în cursul acestei săptămâni, după o reuniune a țărilor aliate în Germania, va include sisteme de artilerie GLSDB, relatează Politico, citând oficiali familiarizați cu situația.

Dezvoltate în comun de compania suedeză Saab și de compania americană Boeing, sistemele au o rază de acțiune de 160 de kilometri, și vor permite armatei ucrainene să "ajungă" la ținte din nordul și centrul Crimeei de pe linia frontului de pe malurile râului Nipru, folosind GPS. De exemplu, distanța de la Kherson la Evpatoriya este de 170 km, iar distanța de la Nova Kakhovka la Dzhankoi, un important nod feroviar, este de 150 km.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te