Klaus Iohannis, la Summitul NATO: Obiectivele noastre sunt legate de noua postură a Alianţei

DE Florin Budescu | Actualizat: 11.07.2023 - 13:32
Klaus Iohannis, la Summitul NATO - Foto: presidency.ro
Klaus Iohannis, la Summitul NATO - Foto: presidency.ro

Klaus Iohannis a declarat la Summitul NATO că obiectivele sunt în primul rând cele ce ţin de noua postură de descurajare şi de apărare a Alianţei şi că va susţine adoptarea de măsuri suplimentare, pentru consolidarea Flancului Estic al Pactului Nord-Atlantic.

SHARE

Iohannis a punctat că organizarea primei reuniuni a Consiliului NATO-Ucraina, cu participarea preşedintelui Zelenski, va fi un moment de importanţă simbolică, pentru că vor avea Ucraina la masă, ca partener de dialog egal cu ceilalţi.

Klaus Iohannis, la Summitul NATO

”Summitul care începe astăzi, la Vilnius, este nu doar unul de implementare a deciziilor adoptate anul trecut, la Madrid, ci reprezintă şi un moment al deciziilor importante şi al premierelor în postura Aliată şi în relaţia NATO cu partenerii”, a spus preşedintele Klaus Iohannis, la Vilnius, conform News.ro.

Şeful statului a arătat că în ceea ce priveşte obiectivele prioritare pentru România, acest Summit are mize importante, care ţin de priorităţile noastre de politică externă şi de securitate.

”Obiectivele noastre sunt, în primul rând, cele care ţin de noua postură de descurajare şi apărare a Alianţei, care se bazează pe conceptul de Apărare Înaintată.

Citeşte şi: 

Acest concept a fost anunţat la Madrid, adică o prezenţă NATO consolidată din toate punctele de vedere. Voi susţine adoptarea de măsuri suplimentare pentru consolidarea Flancului Estic pe toate componentele operaţionale.

Adoptarea Planurilor de Apărare Regională, inclusiv a celui care include România, reprezintă un element central, care va permite un răspuns eficient al Alianţei la două ameninţări majore: Rusia şi terorism.

Urmărim de asemenea menţinerea unei implicări sporite aliate, în regiunea Mării Negre, ca regiune de importanţă strategică pentru securitatea euroatlantică”, a spus preşedintele.

Citeşte şi: 

Klaus Iohannis a menţionat că, în ceea ce priveşte Ucraina, ”România va continua să fie un susţinător ferm al integrării în NATO. Voi susţine un angajament sporit în termeni politici şi practici, care să permită o mai mare apropiere a acestui stat de Alianţă”.

”Dorim să marcăm progrese în ceea ce priveşte aderarea Ucrainei la Alianţă construind pe baza angajamentului asumat de NATO la Bucureşti, în 2008. Am semnat, după cum probabil vă amintiţi, o declaraţie bilaterală cu Preşedintele Zelenski, privind susţinerea pentru integrarea euroatlantică a Ucrainei, acest lucru s-a întâmplat când am avut întâlnirea de la Chişinău, pe 1 iunie”, a afirmat preşedintele.

Partener egal

Iohannis a mai afirmat că ”organizarea primei reuniuni a Consiliului NATO-Ucraina, cu participarea Preşedintelui Zelenski, va fi un moment de importanţă simbolică, pentru că vor avea Ucraina la masă, ca partener de dialog egal cu ceilalţi”.

”Pentru noi, este esenţială menţinerea unităţii aliate în luarea deciziilor pe această temă. La aceasta se adaugă sprijinul pentru partenerii vulnerabili, mai ales pentru Republica Moldova, cea mai expusă presiunilor Rusiei.

Astfel, voi avea un mesaj fără echivoc cu privire la susţinerea consolidării capacităţii de apărare şi a rezilienţei Republicii Moldova”, a subliniat preşedintele României.

Defence Pledge

Şeful statului a mai arătat că la summit va puncta şi valoarea de netăgăduit a legăturii transatlantice pentru securitatea noastră, a tuturor, în special în actualul context de securitate.

”De asemenea, voi susţine adoptarea unui angajament sporit în ceea ce priveşte investiţiile în apărare, necesar pentru a consolida aşa-numitul Defence Pledge, din 2014.

În încheiere, salut acordul între Suedia şi Turcia, facilitat de Secretarul General al NATO, care marchează progrese mult aşteptate în ceea ce priveşte aderarea Suediei. Sper ca acest proces să se finalizeze cât mai curând”, a spus el.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te