Kevin McCarthy a fost demis de la Camera Reprezentanţilor. Cine i-ar putea succeda

DE Florin Budescu | Actualizat: 04.10.2023 - 10:03
Kevin McCarthy a fost demis - Foto: Profimedia Images

Liderul republican al Camerei Reprezentanţilor, moderatul Kevin McCarthy, a fost demis din funcţie. El este victima unor certuri intrapartinice, în cadrul partidului său, GOP. Aceasta este o premieră în istoria Partidului Republican.

SHARE

Kevin McCarthy este moderatul care până acum a stopat avansul trumpiştilor, cu unele compromisuri notabile.

Conform cererii radicalilor pro-Donald Trump, Partidul Republican (GOP - Grand Old Party) ar fi trebuit să lase Statele Unite să intre în colaps financiar.

Kevin McCarthy a fost demis

Scopul lui Donald Trump era să scape astfel de multele sale procese, să rămână în libertate şi, finalmente, să redevină din nou preşedinte, în noiembrie anul viitor.

Dar McCarthy nu a respectat asta şi a căzut la înţelegere cu Biden, pe un vot-compromis care evită provizoriu defaultul SUA, contra stopării unei finanţări considerabile pentru Ucraina.

După o dezbatere tensionată între conservatori, 216 aleşi au votat pentru demiterea lui, printre care opt republicani, contra 210. Imediat după acest rezultat fără precedent, Kevin McCarthy, zâmbitor, a fost înconjurat de membri ai partidului său, care l-au îmbrăţişat şi i-au strâns mâna.

Citeşte şi: Joe Biden și Kevin McCarthy par a fi aproape de un acord privind plafonul datoriei SUA

Votul deschide o perioadă de puternice turbulenţe în camera inferioară, unde trebuie ales un înlocuitor, ceea ce se anunţă foarte complicat. El a intervenit după ce un reprezentant al dreptei dure americane trumpiste, Matt Gaetz, a depus o moţiune de demitere a speakerului, membru al partidului său.

Acest ales din Florida l-a acuzat pe Kevin McCarthy mai ales că a negociat cu aleşii democraţi un buget provizoriu pentru finanţarea administraţiei federale, căruia mulţi conservatori i s-au opus. El a susţinut că liderul republican că a încheiat un acord secret cu preşedintele Joe Biden, privind un posibil pachet pentru Ucraina.

Or, aripa de extremă dreaptă a Partidului Republican se opune ferm deblocării de fonduri suplimentare pentru Kiev, considerând că aceşti bani ar trebui folosiţi în schimb pentru a combate criza migratorie, la frontiera dintre Statele Unite şi Mexic, conform Agerpres.

Citeşte şi: Toate jocurile de culise. Cum a devenit Kevin McCarthy preşedintele Camerei Reprezentanţilor

Nu a contat că imensa majoritate a grupului parlamentar al lui Kevin McCarthy l-a susţinut public: trumpiştii dispun astfel de posibilitatea de a se pronunţa în Cameră asupra unui număr mare de dosare, având în vedere majoritatea republicană pe muchie din această instituţie.

McCarthy a vrut o vreme să creadă că îşi va salva capul, sperând că vor prevala calculele politice şi va putea obţine sprijin din partea democraţilor, în schimbul unor concesii. Dar a fost o cauză pierdută.

"Depinde de Partidul Republican să pună capăt războiului civil republican din Cameră", a subliniat şeful democrat Hakeem Jeffries, într-o scrisoare, după o lungă reuniune cu grupul său parlamentar.

Nici un succesor clar

"Motivele pentru a-i lăsa pe republicani să se ocupe de propriile lor probleme sunt nenumărate. Lăsaţi-i să se tăvălească în mocirla incompetenţei şi incapacităţii lor de a guverna", a declarat reprezentanta aripii progresiste, Pramila Jayapal.

Deocamdată, nu apare nici un succesor clar al lui McCarthy. Reprezentantul Matt Gaetz, deputatul care a condus campania de înlăturare a lui McCarthy, a declarat că l-ar susţine pe Steve Scalise să preia rolul.

Scalise este republicanul nr. 2 din Camera Reprezentanţilor şi a fost mult timp favorit pentru a prelua şefia Partidului Republican din Cameră, după ce McCarthy îşi va încheia mandatul.

Moderaţi şi radicali, oportunişti şi stele în ascensiune

Reprezentantul Tom Emmer este liderul nr. 3 al republicanilor din Camera Reprezentanţilor şi a condus campania republicanilor din Cameră în timpul alegerilor de la mijlocul mandatului, din 2022, când republicanii au recucerit majoritatea în Cameră de la democraţii preşedintelui Joe Biden.

Reprezentantul Jim Jordan, preşedinte al Comisiei juridice a Camerei şi aliat al fostului preşedinte Donald Trump, a fost nominalizat de unii rebeli republicani pentru funcţia de preşedinte al Camerei în timpul alegerilor pentru acest post, în ianuarie. El a primit 20 de voturi în timpul unui tur de scrutin.

Reprezentantul ultraconservator Byron Donalds, considerat o stea în ascensiune în Partidul Republican, a obţinut 20 de voturi în timpul unuia dintre tururile de scrutin din cursa pentru funcţia de speaker, în ianuarie.

Aliatul lui McCarthy

Reprezentantul Patrick McHenry a fost numit pentru a prelua funcţia de speaker interimar, în urma înlăturării lui McCarthy. Preşedinte al Comisiei pentru servicii financiare din Camera Reprezentanţilor, McHenry este un aliat al lui McCarthy, care a vorbit în sprijinul acestuia înainte de vot.

Din punct de vedere istoric, Camera şi-a ales întotdeauna unul dintre membrii săi în funcţia de preşedinte, dar Constituţia SUA nu spune că această funcţie trebuie să revină unui membru ales al Camerei. Aşa că inclusiv Donald Trump ar putea deveni speaker, conform News.ro.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te