Palatul Elysee a făcut anunțul că Joe Biden și Vladimir Putin sunt de acord să se întâlnească.
Casa Albă a confirmat ulterior că președintele Joe Biden a fost de acord „în principiu” să aibă o întâlnire bilaterală cu omologul său rus.
Summitul SUA-Rusia va fi pregătit de secretarul de stat Antony Blinken și de omologul său rus, Serghei Lavrov, cu ocazia întâlnirii pe care aceștia o vor avea joi, 24 februarie.
Citește și: Liz Truss: „Putin nu se va opri în Ucraina. Țările baltice sunt în pericol”
Potrivit propunerii franceze, după ce vor vorbi direct, Putin și Biden ar urma să participe la un summit lărgit, „cu toate părțile interesate”, pe tema securității și stabilității strategice în Europa.
Reuniunea la vârf poate avea loc doar dacă Rusia nu invadează între timp Ucraina, precizează comunicatul Administrației Prezidențiale franceze.
Citește și: Simbolul „Z” apărut pe blindatele rusești de la frontiera cu Ucraina. Ce spun analiștii militari
După învestirea sa ca președinte, în ianuarie 2021, Joe Biden a avut o primă întrevedere cu Vladimir Putin în iunie 2021, la Geneva, în condiţiile în care relaţiile ruso-americane de după Războiul Rece sunt afectate de o serie de probleme. Nu a fost însă prima dată când cei doi lideri s-au întâlnit față în față. Au mai făcut-o și când Joe Biden era vicepreședinte în administrația Barack Obama.