Guvernul a impus deja obligativitatea vaccinării pentru toți angajații din domeniul sănătății, din școli și universități, însă mai mulți miniștri ai Executivului au făcut presiuni, în ultima perioadă, pentru a extinde măsura către populația generală, în cazul în care obiectivul de 80% nu va fi atins.
În acest moment, aproximativ 70% dintre italieni au primit cel puțin o doză de vaccin, în timp ce 63% sunt complet vaccinați.
Întrebat, în timpul unei conferințe de presă de la Roma, dacă există posibilitatea ca vaccinurile să fie introduse ca obligatorii odată ce Agenția Europeană pentru Medicamente și Agenția Italiană pentru Medicamente, AIFA, au ridicat actuala autorizație de urgență la autorizație completă, Draghi a răspuns scurt: „Da”.
Citește și: Rosneft cere permisiunea Guvernului rus de a pompa gaz prin Nord Stream 2
Totodată, Roberto Speranza, ministrul Sănătății, în cadrul aceleiași conferințe de presă, a adăugat: „Obligația din țara noastră există deja pentru personalul medical, așa că, în realitate, aceasta se aplică deja unei categorii din societatea noastră”.
Cu ceva timp în urmă, Draghi spunea că el și Speranza discutau „de ceva timp” dacă să extindă, sau nu, cerințele de vaccinare, însă a declarat că detaliile despre următorii pași pe care îi va urma Guvernul vor fi stabilite într-o întâlnire cu liderii partidelor care formează coaliția de guvernământ.
Totodată, premierul a adăugat că este „încrezător” că, până la sfârșitul lunii septembrie, va fi atins obiectivul de imunizare a 80% din populație și a i-a îndemnat pe cei care nu au făcut-o deja, să se vaccineze.
Citește și: FOTO Reghecampf, alături de o tânără, în bolidul său de 300 mii euro. Anamaria Prodan: Nu divorțăm
„Vreau să reiterez îndemnul meu de a vă vaccina", a spus el. „Este un act de grijă față de sine, de solidaritate față de ceilalți, de protecție a familiei dumneavoastră", a declarat Draghi, potrivit Politico.