Israel continuă atacurile în Gaza. Trump ceruse încetarea bombardamentelor
Apărarea Civilă din Fâşia Gaza a informat că Israelul a lansat zeci de lovituri aeriene în teritoriul palestinian, în pofida apelului lansat de preşedintele Donald Trump către Israel de a opri "imediat" bombardamentele, după acordurdul cu Hamas de eliberare a ostaticilor.
"Noaptea a fost foarte violentă, armata israeliană a lansat zeci de lovituri aeriene şi tiruri de artilerie asupra oraşului Gaza şi a altor zone din Fâşia Gaza, în pofida apelului preşedintelui Trump de a pune capăt bombardamentelor", a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al Apărării Civile, Mahmoud Bassal, precizând că 20 de case au fost distruse în bombardamentele din cursul nopţii.
Citește și: Cum au reușit teroriștii Hamas să surprindă cea mai puternică armată din Orientul Mijlociu?
Israel continuă atacurile în Gaza. Trump ceruse încetarea bombardamentelor
"Situaţia este foarte gravă în oraşul Gaza", a spus el, subliniind că echipele sale nu au putut ajunge la toate victimele din cauza "prezenţei tancurilor şi a loviturilor aeriene continue".
Israelul a anunţat sâmbătă că îşi continuă ofensiva în oraşul Gaza, cerând populaţiei să nu se întoarcă.
Mişcarea islamistă Hamas a declarat vineri că este pregătită pentru negocieri imediate în vederea eliberării ostaticilor israelieni reţinuţi în Gaza şi încetarea războiului, ca parte a planului de pace propus de Donald Trump.
La rândul sau, Israelul a anunţat că a luat act de răspunsul mişcării palestiniene şi a declarat sâmbătă că se pregăteşte "pentru implementarea imediată a primei etape a planului Trump privind eliberarea tuturor ostaticilor", fără a menţiona însă o oprire a bombardamentelor.
Hamas nu a precizat dacă va accepta clauza dezarmării grupării, cerută ferm de Israel, nici aceea ca luptătorii săi să fie exilaţi în ţări terţe, două puncte cheie prevăzute de planul preşedintelui Trump.
Principalul grup israelian care reprezintă familiile ostaticilor a declarat sâmbătă că este "esenţial" să se pună capăt imediat războiului din Fâşia Gaza.
Citește și: Planul de pace pentru Gaza în 20 de puncte. Încetarea focului și eliberarea ostaticilor
"Cererea preşedintelui Trump de a pune capăt imediat războiului este esenţială pentru a se evita ca ostaticii să fie supuşi unor suferinţe grave şi ireversibile", a declarat Forumul familiilor ostaticilor într-un comunicat, potrivit Agerpres