Premierul Ilie Bolojan a transmis la Ambasada SUA la Bucureşti, în cadrul recepţiei de Ziua Independenţei, că România şi SUA sunt legate printr-un parteneriat strategic, solid.
Acesta este bazat pe încredere, respect şi obiective comune. America ne-a arătat, generaţie după generaţie, că, oricât de grele ar fi vremurile, curajul, munca onestă şi credinţa în libertate deschid întotdeauna drumurile.
Ilie Bolojan, la Ambasada SUA: România şi SUA sunt legate printr-un parteneriat strategic, solid
”Este o onoare pentru mine să fiu azi alături de dumneavoastră la marcarea acestei zile importante pentru poporul american.
Ziua Independenţei nu este doar o celebrare a istoriei Statelor Unite a Americii, ci şi un simbol al valorilor democratice pe care le împărtăşim cu toţii”, a spus premierul, în discursul de la Ambasada SUA, conform News.ro.
Citeşte şi: VIDEO Ilie Bolojan anunță măsurile de austeritate. „Nu mai putem continua în felul acesta. TVA, 21%”
Ilie Bolojan a arătat că ”România şi Statele Unite sunt legate printr-un parteneriat strategic, solid, bazat pe încredere, respect şi obiective comune”.
”În vremuri complicate, valorile şi parteneriatele adevărate contează mai mult ca oricând. Suntem recunoscători pentru sprijinul constant al Statelor Unite din acest punct de vedere.
Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan, la recepţia de la Ambasada SUA în România - Foto: INQUAM PHOTOS/Alexandru Buşcă
America ne-a arătat, generaţie după generaţie, că oricât de grele ar fi vremurile, curajul, munca onestă şi credinţa în libertate deschid întotdeauna drumurile”, a subliniat şeful Executivului.
Citeşte şi: Cabinetul Bolojan va mări taxarea băncilor. "Pot contribui cu sume mai mari", spune premierul
La mulţi ani Statelor Unite de Americe, la mulţi ani României, la mulţi ani tuturor!”, a afirmat premierul în final.