Hong Kong: Statele Unite solicită o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU, China refuză

DE Alexandru Pop | Actualizat: 28.05.2020 - 08:42

Statele Unite au solicitat o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU pe tema controversatei legi de securitate dorite de Beijing pentru Hong Kong, dar China s-a opus desfăşurării acesteia, potrivit unor surse diplomatice.

SHARE

În baza noilor proceduri introduse în timpul pandemiei de COVID-19, toate videoconferinţele Consiliului de Securitate sunt organizate pe baza consensului între cei 15 membri. În vremuri obişnuite, fiecare membru al Consiliului se poate opune unei reuniuni dacă strânge nouă voturi din totalul celor 15 într-un vot de procedură.

"Statele Unite sunt profund preocupate de acţiunile parlamentului chinez care sabotează fundamental gradul înalt de autonomie şi libertăţile decurgând din Declaraţia chino-britanică din 1984 înregistrată de ONU ca un tratat", a subliniat într-un comunicat misiunea americană la Naţiunile Unite.

"Este vorba despre o problemă mondială urgentă cu implicaţii pentru pacea şi securitatea internaţională", a adăugat documentul care a precizat că SUA au cerut, în consecinţă, o videoconferinţă a Consiliului de Securitate.

"China a refuzat ca această reuniune virtuală să aibă loc", a precizat misiunea americană, criticând o lipsă de "transparenţă şi de responsabilitate internaţională pentru acţiunile sale".

Într-un mesaj scris pe Twitter miercuri seară, ambasadorul chinez la ONU, Zhang Jun, a apreciat solicitarea de reuniune a Statelor Unite ca "lipsită de fundament".

"Legislaţia privind securitatea naţională pentru Hong Kong ţine doar de afacerile interne ale Chinei" şi "nu are nicio legătură cu mandatul Consiliului de Securitate", a adăugat el.

Statele Unite au declarat oficial miercuri că Hong Kongul nu se mai bucură de autonomia promisă de China, deschizând astfel calea unor posibile represalii comerciale, o primă ripostă spectaculoasă la controversata legislaţie de securitate dorită de Beijing.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te