Alegeri prezidențiale LIVE

Vezi rezultatele votului în timp real
Călin Georgescu 22,37 %
Marcel Ciolacu 19,85 %
97,49 %
Elena Lasconi 18,52 %
George Simion 14,03 %
Click aici pentru rezultate complete

Guvernul Germaniei, „doborât" de războiul din Ucraina. Alegeri anticipate în 2025

DE Adina Mutăr | Actualizat: 08.11.2024 - 02:22
Guvernul Germaniei, „doborât" de războiul din Ucraina - Foto: Profimedia Images (imagine cu caracter ilustrativ)
Guvernul Germaniei, „doborât" de războiul din Ucraina - Foto: Profimedia Images (imagine cu caracter ilustrativ)
Coaliția lui Olaf Scholz s-a prăbușit - Foto: Profimedia Images (imagine cu caracter ilustrativ)
Coaliția lui Olaf Scholz s-a prăbușit - Foto: Profimedia Images (imagine cu caracter ilustrativ)

Guvernul Germaniei, „doborât" de războiul din Ucraina. Alegeri anticipate în 2025. Cancelarul Olaf Scholz l-a demis pe ministrul liberal de Finanțe din cauza disputelor politice iar acum se confruntă cu un vot de încredere pentru organizarea de alegeri anticipate.

SHARE

Guvernul Germaniei, „doborât" de războiul din Ucraina. Alegeri anticipate în 2025

Guvernul de coaliție liberal de stânga al Germaniei s-a prăbușit miercuri după ce cancelarul Olaf Scholz l-a demis pe ministrul liberal de Finanțe, Christian Lindner, de la Partidul Liber Democrat (FDP), din cauza disputelor legate de politica economică.

Surse guvernamentale au spus că Scholz a dorit să majoreze pachetul de sprijin pentru Ucraina cu 3 miliarde de euro, până la 15 miliarde de euro și să îl finanțeze prin suspendarea limitei datoriilor.

Guvernul Germaniei, „doborât" de războiul din Ucraina. Alegeri anticipate în 2025

Coaliția a fost în contradicție cu privire la cel mai bun mod de a salva cea mai mare economie a Europei, care se confruntă cu al doilea an de contracție și cu o criză în modelul său economic după încheierea contractelor pentru  gazul ieftin din Rusia, după invazia sa din 2022 a Ucrainei și pe fondul concurenței crescânde din partea Chinei. .

Scholz a propus limitarea costurilor cu energie pentru companii pentru a consolida atractivitatea Germaniei ca loc de afaceri. El dorea un pachet care să ajute la salvarea locurilor de muncă în industria auto în dificultate, precum și un sprijin sporit pentru Ucraina.

FDP propusese reduceri ale cheltuielilor publice, taxe mai mici și mai puține reglementări ca răspuns la starea critică. De asemenea, a cerut să se încetinească trecerea Germaniei către o economie neutră din punct de vedere al carbonului.

Vorbind după Scholz, Lindner a declarat că acesta a încercat să-l forțeze pentru a depăși limita de cheltuieli reglată constituțional, o mișcare pe care Lindner, intransigent în politicile fiscale, a refuzat să o susțină.

Lindner a declarat că Scholz l-a concediat din cauza unei propuneri de a trimite rachete Taurus în Ucraina, potrivit  Berliner Zeitung.

Scholz a vrut să aloce încă 3 miliarde de euro în sprijin financiar Ucrainei, însă Lindner a declarat că acest lucru este imposibil din cauza situației financiare dificile din țară. În schimb, ministrul i-a oferit lui Scholz să trimită rachete Taurus. Scholz a refuzat categoric și l-a informat pe Lindner că l-a demis. 

„Olaf Scholz refuză să recunoască faptul că țara noastră are nevoie de un nou model economic”, a declarat Lindner. „Olaf Scholz a arătat că nu are puterea să dea țării sale un nou impuls”.

Ceilalți trei miniștri FDP - al Transportului, Justiție și Educație - au părăsit voluntar Guvernul.

Vorbind la o conferință de presă la Berlin, cancelarul Scholz l-a criticat dur pe Lindner pentru că i-a blocat eforturile de a ajunge la un compromis cu privire la buget și politica economică a Guvernului.

„El a folosit prea des tactici politice, mi-a rînșelat încrederea, a reziliat unilateral acordul asupra bugetului, după ce am convenit deja asupra lui după lungi negocieri”, a spus el.

„Cine se alătură unui guvern trebuie să acționeze serios și responsabil. Nu trebuie să se ascundă când lucrurile devin dificile. Ei trebuie să fie pregătiți să facă compromisuri în interesul tuturor cetățenilor. Dar nu asta îl preocupă Christian Lindner în acest moment. Este îngrijorat de propria clientelă. El este îngrijorat de supraviețuirea pe termen scurt a propriului său partid”, a declarat Scholz, potrivit EuroNews.

Economie în criză din cauza renunțării la gazul rusesc

SPD și Verzii, deși sunt în dezacord cu privire la unele probleme, sunt de acord că sunt necesare cheltuieli guvernamentale direcționate mai ales acum, după al doilea an de contracție și cu o criză în modelul său economic după încheierea contractelor pentru  gazul ieftin din Rusia.

Scholz a purtat discuții de criză cu liderii social-democraților, verzilor și democraților liberi pentru a-și reconcilia diferendele privind bugetul, politica economică și investițiile.

Mulți parlamentari din coaliție au sperat că, după ce Donald Trump și-a asigurat încă o dată președinția SUA, conflictele interne vor fi lăsate deoparte pentru a se concentra asupra provocărilor geopolitice viitoare.

Liderul SPD, Lars Klingbeil, a declarat joi postului public ARD: „Sper că toată lumea va arunca acum tacticile de partid peste bord, că toată lumea se va privi în ochi în comitetul de coaliție în această seară și va realiza încă o dată ce responsabilitate poartă acum.”

Citește și: VIDEO Europa își încearcă artileria pentru Rusia. România, parte din Dynamic Front și Neptune Strike

Cancelarul social-democrat a spus că, după prăbușirea coaliției, se va consulta acum cu principala opoziție creștin-democrații (CDU/CSU) și va cere un vot de încredere pentru organizarea de alegeri anticipate.

„În prima săptămână a sesiunii parlamentare din noul an, voi înainta votul de încredere pentru ca Bundestag-ul să-l voteze la 15 ianuarie și să poată decide dacă vor deschide calea pentru alegeri anticipate. 

Citește și: Putin, deschis să discute „pacea în Ucraina” cu Germania. Scholz și Macron, mințiți în față în 2022

Aceste alegeri ar putea avea loc cel târziu până la sfârșitul lunii martie, în termenele prevăzute în Legea fundamentală”, a spus el.

Friedrich Merz, liderul Uniunii Creștin Democrate (CDU), a declarat joi că Olaf Scholz ar trebui să solicite imediat un vot de încredere în Parlament după ce coaliția s-a destrămat.

„Grupul parlamentar al CDU/CSU a decis în unanimitate să ceară cancelarului să solicite un vot de încredere imediat, cel târziu la începutul săptămânii viitoare”, a declarat Merz.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te