Femeilor care lucrează de acasă li se recomanda să se îmbrace ca și cum ar merge la locul de muncă, să se machieze și să fie îngrijite. Tototdată, femeile erau sfătuite "să nu-și cicălească soții" și să evite sarcasmul dacă li se cere ajutorul la treburile casnice.
Campania a provocat controverse aprinse în mediul online, iar autoritățile au decis să șteargă recomandările de pe conturile instituției de Facebook și Instagram.
Ministerul Ministerul Familiei, Femeilor și Dezvoltării comunității a abandonat campania. "Prin această abordare am vrut să răspândim metode și practici care să mențină relațiile pozitive între membrii familiei în perioad în care se lucrează de acasă", a declarat Akhma Hassa, oficial în minister. Ea a precizat că mesajul transmis trebuia să fie pozitiv.
Instituția a recunoscut că recomandările ar putea fi jignitoare și a promis "mai multă atenție pe viitor".
Premierul malaezian Tan Sri Muhyiddin Yassin a impus o serie de măsuri drastice pentru a opri răspândirea epidemiei pe plan local, inclusiv restricții de călătorie atât în țară cât și în afara ei.