General al lui Assad, criminal de război, a încercat o lovitură de stat în Siria, sprijinit de Iran

DE Adina Mutăr | Actualizat: 09.03.2025 - 18:23
Un general al lui Assad, criminal de război, a încercat o lovitură de stat în Siria - Foto: Profimedia Images (imagine cu rol ilustrativ)
Un general al lui Assad, criminal de război, a încercat o lovitură de stat în Siria - Foto: Profimedia Images (imagine cu rol ilustrativ)

Un general al lui Assad, criminal de război, a încercat o lovitură de stat în Siria, sprijinit de Iran. O operațiune militară organizată a vizat orașele de coastă Jableh, Tartus, Latakia, Banias, Draykish și Qardaha.

SHARE

Un general al lui Assad, criminal de război, a încercat o lovitură de stat în Siria, sprijinit de Iran.

Aceste atacuri, cele mai severe de la căderea regimului Assad în decembrie, au provocat haos în orașele de coastă Jableh, Tartus, Latakia, Banias, Draykish și Qardaha și a tăiat temporar accesul pe autostrăzile: Alep-Latakia și Homs-Tartus.

Acoliții lui Bashar al-Assad au vizat patrule de securitate, puncte de control ale noii securități a Siriei, precum și spitale, luptele soldându-se cu cel puțin 240 de morți și zeci de răniți.

Un general al lui Assad, criminal de război, a încercat o lovitură de stat în Siria, sprijinit de Iran

Forțele de securitate și militare ale noului regim de la Damasc au lansat operațiuni de amploare pentru a-i anihila pe atacatori, foști soldați ai regimului Assad, care au fosrmat o „celulă” de rezistență în zonele de coastă, locuite majoritar de alawiți, secta din care face parte fostul președinte Bashar al-Assad, potrivit War Zone

Operațiunile au dus la ciocniri aprige, oficialii guvernamentali afirmând că situația se îndreaptă acum către stabilitate deplină.

Bashar al-Assad, liderul Siriei timp de 25 de ani, a fugit în Rusia la 8 decembrie 2024, punând capăt regimului Partidului Baath, care era la putere din 1963.

Campania forțelor antiguvernamentale a fost planificată. Un videoclip difuzat de un fost ofițer al regimului Assad la scurt timp după începerea ofensivei a descris-o drept „Operațiunea Scutul de Coastă”.

Acesta cerea diferitelor secte ale Siriei să se ridice împotriva noului guvern de la Damasc.

Peste 100 de militari și civili uciși de forțele pro-Assad

În primele ore ale ofensivei organizate, forțele pro-Assad care nu și-au predat armele au reușit să controlze cartiere din orașele Jableh, Tartus, Latakia, Banias, Draykish și Qardaha, ucigând noile forțe de securitate și civili din administrațiile locale, în special în orașele Jableh și Latakia.

În Homs, loialiștii lui Assad au început să tragă și asupra populației civile care a ieșit să demonstreze pentru noile autorități atacate, după specificul securității lui Assad.

De asemenea, au reușit să încercuiască colegiul naval și să preia controlul aerodromului de elicoptere Istamo din Latakia.

Au fost uciși 100 de militari ai noilor forțe de securitate și 15 civili de către loialiștii lui Assad. Mulți alții au fost răniți.

Ca răspuns, luptătorii noilor autorități au declanșat un contraatac în forță, ucigând, de asemenea și cilivili alawiți. Mulți și-au căutat scăpare în baza Hmeimim, unde încă se află forțe ruse.

În orașul al-Mukhtariya, din provincia Latakia, surse locale transmit că în jur de 40 de civili au fost executați împreună într-un singur loc.

Propaganda rusă s-a grăbit să anunțe „începerea genocidului împotriva alawiților”.

Președintele interimar al Siriei, Ahmed al-Sharaa,  a făcut apel la luptătorii săi să nu procedeze ca loialiștii lui Assad și să ucidă civili sau să execute soldați luați prizonieri.

Generalul Ghaith Dallah, pe lista criminalilor de război

Această ofensivă organizată împotriva autorităților interimare de la Damasc a fost condusă de Ghaith Dallah, un fost general de brigadă din fosta armată Assad. Ghaith Dallah a fost unul dintre liderii Diviziei a 4-a, comandată de Maher Assad, fratele lui Bashar al-Assad, susținută de Iran prin gărzile IRGC.

Era pe lista criminalilor de război care ar fi trebuit să fie deferiți justiției, dar noua guvernare de la Damasc nu se arăta dispusă să-i urmărească și să-i aresteze pe aceștia.

La două săptămâni de la căderea regimului Assad, liderul suprem iranian Ali Khamenei a declarat că se aștepta la apariția unui grup sirian care să lupte împotriva noului guvern de la Damasc, subliniind că Iranul trebuie să-l sprijine cu toată puterea. 

Cu două zile înainte de atacul grupurilor generalului de brigadă Ghaith Dallah, consilierul liderului suprem iranian Ali Akbar Velayati a declarat că un război civil ar putea izbucni în Siria în orice moment.

Declarațiile vin la câteva zile după ce tensiunile diplomatice dintre Teheran și Ankara au escaladat din cauza implicării Teheranului în destabilizarea regimului interimar din Siria.

Teheranul a încercat în ultimele luni să transfere arme din Siria către Hezbollah din Liban.

Unele dintre aceste transporturi au fost confiscate de forțele noului guvern sirian, iar altele au fost bombardate de Israel la granița sirio-libaneză.

Generalul de brigadă Ghaith Dallah este cunoscut pentru legăturile sale strânse cu IRGC și cooperarea cu miliția Hezbollah.

Acesta a fugit, după căderea lui Assad, în Irak, unde se afla un centru de operațiuni condus de IRGC pentru coordonarea „Axei rezistenței islamice”. A revenit în Siria cu câteva zile înainte de atacurile din orașele de coastă.

Turcia și-a trimis armata în Idlib

Convoaie militare ale Turciei au intrat în provincia siriană de nord, Idlib. Ankara consideră că Teheranul amenință securitatea națională a Turciei în „dosarul sirian” prin sprijinirea directă a forțelor kurde SDF prin miliția PKK, apropiată de IRGC și indirect prin destabilizarea autorității noii administrații siriene, pe care Ankara o susține

Teheranul respinge orice prezență militară turcă în nordul Siriei, în provincia Idlib și nu renunță la planul de a sprijini „Axa rezistenței islamice”, la care se aliniase și grupurile alawite pro-Assad din Siria.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te