Franța va doborî avioanele Rusiei cot la cot cu Ucraina. Putin amenință cu războiul mondial

DE Adina Mutăr | Actualizat: 01.03.2024 - 09:07
Franța va doborî avioanele Rusiei cot la cot cu Ucraina. Putin amenință cu războiul mondial - Foto: mil.in.ua/French Ministry of Defense 9Imagine cu caracter ilustrativ)
Franța va doborî avioanele Rusiei cot la cot cu Ucraina. Putin amenință cu războiul mondial - Foto: mil.in.ua/French Ministry of Defense 9Imagine cu caracter ilustrativ)

Franța va doborî avioanele Rusiei cot la cot cu Ucraina. Premierul francez Gabriel Attal a confirmat cuvintele președintelui francez Emmanuel Macron despre desfășurarea de trupe în Ucraina și a explicat potențialul scop al unor astfel de acțiuni.

SHARE

Franța va doborî avioanele Rusiei cot la cot cu Ucraina. Putin amenință cu războiul mondial. Premierul francez a clarificat în Senat care vor fi misiunile trupelor franceze în Ucraina.

Attal a remarcat că posibila desfășurare a trupelor nu va avea ca scop participarea la operațiuni de luptă în prima linie, ci „sprijin din spate”.

Franța va doborî avioanele Rusiei cot la cot cu Ucraina

mai clar, „dacă trupele franceze sunt dislocate în Ucraina, acestea vor antrena armata, vor asigura apărar antiaeriană și vor proteja unele părți ale graniței”, ceea ce nu sună a „non-combat” cum a declarat ministrul Apărării, Sebastien Lecornu.

Premierul a motivat că sprijinirea Ucrainei este foarte importantă pentru că dacă țara va cădea, Uniunea Europeană și Franța, în special, se vor afla într-o poziție periculoasă.

„Lupta ucrainenilor este și lupta noastră. Ei luptă de doi ani nu numai pentru integritatea teritoriului lor, se luptă și pentru securitatea Uniunii Europene și a Franței, din moment ce dictatorii nu pleacă în vacanță. Și dacă Ucraina va cădea, linia frontului se va muta inevitabil spre vest”, a precizat Attal.

El a mai menționat că desfășurarea de trupe este doar un punct general de discuție al asistenței acordate Ucrainei, dar principala direcție discutată cu cele 27 de state UE este sprijinirea Ucrainei cu arme și echipamente.

Citește și: VIDEO Putin amenință cu distrugerea civilizației umane: „Fără Rusia nu există pace solidă în lume”

Senatorul francez Cédric Perrin a atras avertizat că decizia de a desfășura trupe ar trebui luată în consultare cu țările NATO, deoarece o astfel de politică ar putea afecta atitudinile față de stat și ar putea reduce credibilitatea acestuia.

Militarnyi a raportat anterior că președintele francez Emmanuel Macron a declarat că nu exclude posibilitatea de a trimite un contingent militar francez în Ucraina.

El a menționat că în prezent nu există planuri specifice de desfășurare a trupelor, dar a subliniat că o astfel de posibilitate ar trebui să facă parte dintr-o politică de ambiguitate strategică pentru a arăta Rusiei că țările occidentale sunt pregătite să ia măsuri decisive.

Putin cheamă SUA la negocieri sub spectrul războiului nuclear

În mesajul anual al președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, la Adunarea Federală, acesta a amenințat cu război mondial nuclear. 

Putin a enumerat forțele nucleare strategice ale Rusiei ce „sunt într-o stare de deplină pregătire”.

„Complexul hipersonic pentru atac pe mare Zircon a fost deja folosit în luptă, iar acest sistem este deja în funcțiune. Complexul Sarmat a fost livrat trupelor, Forțele Armate Ruse o vor demonstra în curând”, a spus președintele rus, după care a adăugat că este pregătit pentru dialog cu Statele Unite pe tema stabilității strategice.

Citește și: 50 de tancuri și 4.000 de soldați NATO trimiși în România de teama lui Putin. Cu ce misiune?

„Zvonurile despre presupusele arme nucleare rusești în spațiu sunt necesare pentru a ne atrage în negocieri care ar fi benefice pentru Statele Unite. Tot ceea ce vine din  Occident amenință cu adevărat un conflict cu utilizarea armelor nucleare și, prin urmare, cu distrugerea civilizației.”

Analiștii militari ruși susțin că trupe occidentale sunt deja în Ucraina

Analiștii militari ruși de la canalul Telegram/Rybar consideră că „toată această poveste” cu trimiterea personalului militar occidental în Ucraina este, de fapt, doar pentru o recunoaștere ulterioară a prezenței acestora pe front.

 Ceea ce este important, deși nu este vorba despre o trimitere bruscă de trupe, se trece la etapa riscantă de „integrare treptată în conflict”, scrie Telegram/Rybar.

De exemplu, se anunță că vor fi trimiși consilieri militari, specialiști în deminare, grupuri de forțe speciale pentru a desfășura anumite operațiuni și specialiști în deservirea echipamentelor militare. Aceștia sunt deja în Ucraina, spun analiștii ruși.

Este cam ceea ce face Rusia în Africa, de fapt.

„Aceia dintre noi care urmărim, de-acum al treilea an, poziția țărilor occidentale asupra Ucrainei știm că aceiași specialiști în deminare - inclusiv cei care au fost instruiți în țările NATO (de exemplu, mercenari din Columbia) - sunt prezenți pe front încă din primele luni. Am văzut și consilieri militari și mulți alții direct pe front”, scrie Telegram/Rybar. 

Analiștii militari ruși consideră că va fi mai ușor pentru țările occidentale să-i recunoască pe cei care sunt deja acolo, plus sau minus câteva sute de instructori. „Atâta tot, nu va influența decisiv frontul.”

Potrivit The Telegraph, cancelarul german Olaf Scholz a anunțat săptămâna aceasta că trupe franceze și britanice se află deja înUcraina, asistând Forțele Aeriene Ucrainene să lanseze rachete de croazieră aeriene SCALP-EG/Storm Shadow către ținte din teritoriul ocupat de Rusia, motivând astfel de ce nu crede necesar să trimită rachetele Taurus cu rază lungă de acțiune.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te