Franța a anunţat noi decizii legate de imunizarea cu serul AstraZeneca. Persoanele cu vârsta sub 55 de ani care au primit prima doză din acest vaccin vor face rapelul cu un vaccin cu tehnologie ARN mesager. Înalta Autoritate pentru Sănătate din Franța a făcut vineri noi recomandări.
Persoanele sub 55 de ani care au fost vaccinate cu prima doză de AstraZeneca vor primi peste 12 săptămâni, când ar fi momentul pentru cea de-a doua doză, un alt tip de vaccin din categoria ARN mesager - Pfizer sau Moderna, a precizat Mihaela Antoche, corespondent TVR la Paris.
Autoritatea pentru Sănătate a suspendat administrarea acestui vaccin la persoanele cu vârste sub 55 de ani pe 19 martie, din cauza cazurilor rare de tromboză raportate în Europa.
Înaintea acestui anunţ, aproape 600.000 de francezi, în special angajaţi din domeniul sănătăţii, primiseră o primă doză a vaccinului AstraZeneca, administrat în Franţa de la începutul lunii februarie.
Francezii cu vârste mai mici de 55 de ani care au primit o primă doză a vaccinului dezvoltat de compania AstraZeneca împotriva maladiei COVID-19 ar trebui să facă doza de rapel cu un alt vaccin, a declarat vineri dimineață și ministrul francez al Sănătăţii, Olivier Veran.
„Este cât se poate de coerent să spunem 'nu recomandăm vaccinul AstraZeneca persoanelor sub 55 de ani, aşteptând să aflăm mai multe informaţii (...)'. Deci, dacă aţi primit o primă doză şi aveţi mai puţin de 55 de ani, vi se va propune un alt vaccin la 12 săptămâni după prima doză şi veţi primi o injecţie cu un vaccin care foloseşte tehnologia ARN mesager", a adăugat Olivier Veran într-o intervenție înainte de anunțul oficial al Înaltei Autorități pentru Sănătate.
Tehnologia ARN mesager a fost folosită pentru alte două vaccinuri autorizate în Uniunea Europeană, cele produse de Pfizer-BioNTech şi Moderna. Vaccinul AstraZeneca utilizează o tehnologie diferită, denumită „cu vector viral".
Agenţia Europeană pentru Medicamente a admis miercuri că există o asociere între administrarea vaccinului AstraZeneca şi cazurile foarte rare de formare "a unor cheaguri sangvine neobişnuite, asociate concentraţiei scăzute de plachete", considerate de acum "efecte secundare foarte rare".
Totuşi, EMA consideră că beneficiile aduse de utilizarea vaccinului AstraZeneca sunt în continuare mai mari decât riscurile medicale.
Vineri, ministrul Olivier Veran a declarat pentru postul radiofonic RTL că Franţa va continua să încurajeze folosirea vaccinului AstraZeneca, transmite Agerpres.