FOTO Regii copii ai criptomonedelor au cheltuit nebunește : schimb de parteneri, avioane private

DE Elena Andrei | Actualizat: 01.12.2022 - 17:41
Sam Bankman-Fried/Foto: Profimedia Images
Sam Bankman-Fried/Foto: Profimedia Images
Albany, stațiunea din Bahamas în care Bankman-Fried făcuse sediul FTX/Foto: realestatebh
Albany, stațiunea din Bahamas în care Bankman-Fried făcuse sediul FTX/Foto: realestatebh
Sediul FTX din Albany/Foto: realestatebh
Sediul FTX din Albany/Foto: realestatebh
Sediul FTX din Albany/Foto: realestatebh
Sediul FTX din Albany/Foto: realestatebh
Iubita lui sam, Caroline Ellison/Foto: twitter
Iubita lui sam, Caroline Ellison/Foto: twitter

Personalul care a deservit tinerele „genii” în criptomonede a dezvăluit cheltuielile nebunești cu avioane private, masaje, livrări zilnice prin Amazon, la sediul FTX din Albany, Bahamas.

SHARE

Sam Bankman-Fried a înființat sediul FTX într-un penthouse evaluat la 40 de milioane de dolari, unde „conducerea” a petrecut într-un stil de viață poliamoros, cu energizante, jocuri nelimitate, inclusiv după prăbușirea platformei cripto.

Fostul director executiv căzut în dizgrație s-a plâns de viața sa amoroasă în timpul unei convorbiri telefonice din 16 noiembrie cu Tiffany Fong, influencer cripto, și cu YouTuber-ul Stephen 'Coffeezilla' Findeisen, la cinci zile după ce FTX a cerut intrarea în faliment.

Extrasele din convorbirea telefonică au fost publicate de Findeisen pe Twitter.

Fosta iubită a lui Sam, socotită tot un copil minune al criptomonedelor, CEO al uneia dintre companiile sale, Caroline Ellison, scrisese anterior despre faptul că toți din conducerea FTX făceau schimb de parteneri când locuiau împreună în vila din Bahamas.

Dezvăluirea vine în contextul în care foști angajați ai FTX au dezvăluit cheltuielile exorbitante pe care Bankman-Fried și directorii săi le făceau pe banii companiei. În SUA, angajații aveau dreptul la 200 de dolari pentru DoorDash zilnic. Dar Amazon nu face livrări în Bahamas, așa că FTX a optat să angajeze avioane private pentru a aduce pachetele angajaților, potrivit Financial Times.

Micii regi își alocau sume masive pentru frizerie pop-up, masaje bisăptămânale, energizante, o suită completă de mașini și benzină la discreție pentru toți angajații, călătorii nelimitate, cu toate cheltuielile acoperite, la orice birou la nivel global.

„Erau niște copii care conduceau alți copii”, a declarat un fost angajat. „Întreaga gestiune a fost idiot de ineficientă”.

Ca răspuns la rapoartele potrivit cărora Bankman-Fried și angajații săi petreceau în mod regulat la greu cu droguri sau luau puternic amfetamine pentru a lucra ore în șir, fostul director general a declarat că astfel de lucruri nu s-au întâmplat niciodată.

„Nu au existat petreceri sălbatice”, a declarat Sam pentru New York Times.

„La petrecerile noastre jucam jocuri de societate. 20% beau câte o bere la sfert, iar restul nu beam nimic.”

El a admis că i s-au prescris anumite medicamente pentru a-l ajuta să lucreze.

Bankman-Fried le-a spus lui Fong și Findeisen că presa s-a concentrat pe subiecte "provocatoare", ca schimbul de parteneri, pentru a evita o "poveste plictisitoare" care "nu se va vinde".

Zvonurile despre isprăvile sexuale ale lui Bankman-Fried și ale colegilor săi în Bahamas au început să iasă la suprafață odată cu prăbușirea FTX.

Potrivit CoinDesk, toți cei care locuiau în casă erau cuplați între ei la un moment dat. Apoi au experimentat schimbul de parteneri.

Printre aceștia se număra și fosta iubită a lui Bankman-Fried, Caroline Ellison, directorul general al companiei surori a FTX, Alameda Research.

Într-o postare pe Tumblr din februarie, ea a scris despre "incursiunea ei în poli", considerând că într-o relație poliamoroasă toată lumea ar trebui să aibă o "ierarhizare a partenerilor" și să existe "lupte de putere pentru ranguri mai înalte".

„Când am început prima dată incursiunea mea în poli, m-am gândit la ca la o ruptură radicală de trecutul meu tradițional, dar, am ajuns să decid că singurul stil acceptabil de poli este cel mai bine caracterizat ca ceva de genul harem imperial chinezesc.
Niciuna dintre aceste rahaturi non-ierarhice. Toată lumea ar trebui să aibă un clasament al partenerilor, oamenii ar trebui să știe unde se încadrează în clasament și ar trebui să existe lupte vicioase pentru putere pentru rangurile superioare”, a scris Caroline.

FTX s-a prăbușit luna trecută, pe fondul unor rapoarte potrivit cărora datorează miliarde de dolari clienților.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te